Löydetty 5965 Tulokset: Moarte Pentru Păcat
Dar nu numai atât, ci va fi o pedepsire a lor, pentru că i-au primit cu ură pe străini. (Cartea Înţelepciunii 19, 15)
la orice făptură, după dărnicia lui, a dăruit-o celor care îl iubesc. Iubirea lui Dumnezeu este înţelepciune glorioasă; celor care văd o împarte pentru ca să o privească. (Cartea lui Ben Siráh (=Ecleziasticul) 1, 10)
Începutul înţelepciunii este să te temi de Domnul şi la cei credincioşi, a fost creată în sânul mamei pentru ei. (Cartea lui Ben Siráh (=Ecleziasticul) 1, 14)
Coroana înţelepciunii este să te temi de Domnul, ea face să înflorească pacea şi sănătatea deplină. Amândouă sunt daruri ale lui Dumnezeu spre pace, dar mândria se extinde pentru cei care-l iubesc. (Cartea lui Ben Siráh (=Ecleziasticul) 1, 18)
Furia nedreaptă nu va putea să îndreptăţească. Înclinarea furiei sale va fi pentru el cădere. (Cartea lui Ben Siráh (=Ecleziasticul) 1, 22)
Printre comorile înţelepciunii sunt parabole ale ştiinţei, dar pietatea, pentru cel păcătos, este abominábilă. (Cartea lui Ben Siráh (=Ecleziasticul) 1, 25)
Nu te înălţa, ca să nu cazi, şi să-ţi aduci în sufletul tău necinstirea; Domnul va descoperi cele ascunse ale tale şi în mijlocul adunării te va doborî, pentru că nu te-ai apropiat de teama de Domnul şi inima ta este plină de înşelăciune. (Cartea lui Ben Siráh (=Ecleziasticul) 1, 30)
Fiule, dacă te apropii să-i slujeşti Domnului, pregăteşte-ţi sufletul pentru încercare! (Cartea lui Ben Siráh (=Ecleziasticul) 2, 1)
Pentru că Domnul este milostiv şi îndurător, iartă păcatele şi mântuieşte în timpul strâmtorării. (Cartea lui Ben Siráh (=Ecleziasticul) 2, 11)
Nu te preamări în necinstirea tatălui tău, căci necinstirea tatălui nu este glorie pentru tine. (Cartea lui Ben Siráh (=Ecleziasticul) 3, 10)
Căci gloria omului [vine] din cinstirea tatălui său şi ruşine pentru copii este mama în dezonorare. (Cartea lui Ben Siráh (=Ecleziasticul) 3, 11)
Căci fapta bună faţă de tatăl nu va fi neglijată şi, în schimbul păcatelor, va fi clădită o casă nouă pentru tine. (Cartea lui Ben Siráh (=Ecleziasticul) 3, 14)