Löydetty 2319 Tulokset: Israel
Numele bărbatului din Israél care a fost lovit împreună cu madianíta era Zimrí, fiul lui Salú. El era căpetenia casei părinteşti a lui Simeón. (Cartea Numerilor 25, 14)
„Faceţi recensământul întregii adunări a fiilor lui Israél, de la vârsta de douăzeci de ani în sus, după casele părinţilor lor, a tuturor celor care pot ieşi la luptă în Israél!”. (Cartea Numerilor 26, 2)
„[Să se facă numărătoarea], de la douăzeci de ani în sus”, cum îi poruncise Domnul lui Moise. Fiii lui Israél care au ieşit din ţara Egiptului erau: (Cartea Numerilor 26, 4)
Rubén, întâiul născut al lui Israél. Fiii lui Rubén au fost: din Enóh, familia lui Enóh; din Palú, familia lui Palú; (Cartea Numerilor 26, 5)
Aceştia sunt cei număraţi dintre fiii lui Israél: şase sute una mii şapte sute treizeci. (Cartea Numerilor 26, 51)
Cei număraţi au fost douăzeci şi trei de mii, toţi cei de parte bărbătească de la o lună în sus, pentru că ei nu au fost număraţi printre fiii lui Israél şi pentru că nu li s-a dat moştenire printre fiii lui Israél. (Cartea Numerilor 26, 62)
Aceştia sunt cei număraţi de Moise şi Eleazár, preotul, care i-au numărat pe fiii lui Israél în stepele Moábului, lângă Iordán, în faţa Ierihónului. (Cartea Numerilor 26, 63)
Între ei nu era niciunul dintre cei număraţi de Moise şi Áaron, preotul, care-i număraseră pe fiii lui Israél în pustiul Sínai. (Cartea Numerilor 26, 64)
Fiilor lui Israél să le spui: «Când un om moare fără să aibă vreun fiu, să treceţi moştenirea lui fiicei sale! (Cartea Numerilor 27, 8)
Şi dacă nu există nici fraţi de-ai tatălui său, să daţi moştenirea lui rudei celei mai apropiate din familia lui şi ea s-o stăpânească!»”. Aceasta să fie pentru fiii lui Israél o hotărâre de drept, aşa cum i-a poruncit Domnul lui Moise. (Cartea Numerilor 27, 11)
Domnul i-a zis lui Moise: „Urcă pe muntele acesta, Abarím, şi priveşte ţara pe care o dau fiilor lui Israél! (Cartea Numerilor 27, 12)
Pune deasupra lui din puterea ta, pentru ca toată adunarea fiilor lui Israél să-l asculte! (Cartea Numerilor 27, 20)