Löydetty 9265 Tulokset: Care
iar cel care este pe câmp să nu se întoarcă înapoi ca să-şi ia haina! (Evanghelia după sf. Matei 24, 18)
Vai celor însărcinate şi celor care alăptează în zilele acelea! (Evanghelia după sf. Matei 24, 19)
căci, cum era în acele zile dinaintea potopului, [când oamenii] mâncau şi beau, se însurau şi se măritau, până în ziua în care Nóe a intrat în arcă (Evanghelia după sf. Matei 24, 38)
Dar aceasta s-o ştiţi: dacă ar şti stăpânul casei la care strajă vine hoţul, ar veghea şi nu ar lăsa să i se spargă casa. (Evanghelia după sf. Matei 24, 43)
De aceea fiţi şi voi gata, pentru că Fiul Omului vine în ceasul la care nu vă gândiţi! (Evanghelia după sf. Matei 24, 44)
(Lc 12,41-48) Oare cine este cu adevărat servitorul credincios şi înţelept pe care stăpânul l-a stabilit peste cei din casa lui ca să le dea hrană la timpul potrivit? (Evanghelia după sf. Matei 24, 45)
Fericit este servitorul acela pe care stăpânul său, venind, îl va găsi astfel! (Evanghelia după sf. Matei 24, 46)
şi începe să-i lovească pe cei care sunt servitori împreună cu el, să mănânce şi să bea cu beţivii, (Evanghelia după sf. Matei 24, 49)
stăpânul acelui servitor va veni în ziua în care nu se aşteaptă şi la ora pe care n-o ştie, (Evanghelia după sf. Matei 24, 50)
Atunci împărăţia cerurilor va fi asemenea cu zece fecioare care, luându-şi candelele, au ieşit în întâmpinarea mirelui. (Evanghelia după sf. Matei 25, 1)
Dar cele înţelepte au răspuns, zicând: «Nu, ca nu cumva să nu ne ajungă nici nouă, nici vouă! Mergeţi mai bine la cei care vând şi cumpăraţi-vă!». (Evanghelia după sf. Matei 25, 9)
Dar, plecând ele ca să cumpere, a venit mirele. Cele care erau pregătite au intrat cu el în [sala] de nuntă şi uşa s-a închis. (Evanghelia după sf. Matei 25, 10)