Löydetty 944 Tulokset: Boy Isus
Paul, prizonierul lui Cristos Isus, şi fratele Timotéi către Filemón, iubitul nostru colaborator, (Scrisoarea sf. apostol Paul către Filemón 1, 1)
har vouă şi pace de la Dumnezeu Tatăl nostru şi de la Domnul Isus Cristos! (Scrisoarea sf. apostol Paul către Filemón 1, 3)
căci am auzit de iubirea şi credinţa ta pe care o ai faţă de Domnul Isus şi faţă de toţi sfinţii. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Filemón 1, 5)
mai degrabă te îndemn, din iubire, aşa cum sunt eu, Paul, acum bătrân şi prizonier al lui Cristos Isus: (Scrisoarea sf. apostol Paul către Filemón 1, 9)
Te salută Epafrás, închis împreună cu mine pentru Cristos Isus, (Scrisoarea sf. apostol Paul către Filemón 1, 23)
Harul Domnului Isus Cristos să fie cu duhul vostru! (Scrisoarea sf. apostol Paul către Filemón 1, 25)
dar vedem că cel care a fost „cu puţin mai mic decât îngerii”, Isus, pentru că a suferit moartea, este „încununat cu măreţie şi cinste”, întrucât, prin harul lui Dumnezeu, el a suferit moartea pentru fiecare [om]. (Scrisoarea către Evrei 2, 9)
Prin urmare, fraţilor sfinţi, părtaşi ai chemării cereşti, priviţi-l cu atenţie pe Isus, apostolul şi marele preot al mărturisirii noastre, (Scrisoarea către Evrei 3, 1)
Având, aşadar, un mare preot minunat, care a străbătut cerurile, pe Isus, Fiul lui Dumnezeu, să ţinem cu tărie mărturisirea [credinţei]! (Scrisoarea către Evrei 4, 14)
unde a intrat pentru noi, ca premergător, Isus, devenit pentru veşnicie mare preot după rânduiala lui Melchísedec. (Scrisoarea către Evrei 6, 20)
Pentru aceasta, Isus a devenit garantul unei alianţe mai bune. (Scrisoarea către Evrei 7, 22)
Datorită acestei voinţe, suntem sfinţiţi prin jertfa trupului lui Isus Cristos o dată pentru totdeauna. (Scrisoarea către Evrei 10, 10)