Löydetty 348 Tulokset: Age

  • Abrahám a alergat la cireadă, a luat un viţel fraged şi bun şi l-a dat servitorului care s-a grăbit să-l pregătească. (Cartea Genezei 18, 7)

  • Iacób a trimis înaintea sa mesageri la Esáu, fratele său, în ţara Seír, în câmpia din Edóm , (Cartea Genezei 32, 4)

  • Mesagerii s-au întors la Iacób şi au zis: „Am fost la fratele tău, Esáu; şi el vine în întâmpinarea ta cu patru sute de oameni”. (Cartea Genezei 32, 7)

  • Şi regele Egiptului le-a zis: ,,Moise şi Áaron, de ce distrageți poporul de la munca lui? Plecaţi la muncile voastre forțate!”. (Cartea Exodului 5, 4)

  • Când îmi voi trage mâna la o parte, mă vei vedea din spate; însă faţa mea nu se poate vedea”. (Cartea Exodului 33, 23)

  • Au venit toţi cei cu tragere de inimă şi mânaţi de duh şi au adus un dar ridicat Domnului pentru lucrarea cortului întâlnirii, pentru toată slujirea lui şi pentru veşmintele sfinte. (Cartea Exodului 35, 21)

  • Au venit bărbaţii şi femeile, toţi cei cu tragere de inimă, şi au adus belciuge de nas, inele, cercei, brăţări şi tot felul de lucruri din aur; fiecare a adus un dar legănat din aur pentru Domnul. (Cartea Exodului 35, 22)

  • Toate femeile cu tragere de inimă şi înţelepte au tors păr de capră. (Cartea Exodului 35, 26)

  • Moise i-a chemat pe Beţaleél, Oholiáb şi pe toţi cei înţelepţi cu inima cărora le dăduse Domnul înţelepciune, toţi cei cu tragere de inimă, să se apropie de lucrarea aceasta ca să o facă. (Cartea Exodului 36, 2)

  • bărbaţii care răspândiseră zvonuri rele despre ţară au murit acolo, înaintea Domnului, loviţi de flagel. (Cartea Numerilor 14, 37)

  • Moise i-a zis lui Áaron: „Ia cădelniţa, pune în ea foc de pe altar, pune tămâie în ea, du-te repede la adunare şi fă ispăşire pentru ei; căci a izbucnit mânia Domnului şi a început flagelul”. (Cartea Numerilor 17, 11)

  • Áaron a luat cădelniţa, după cum zisese Moise, şi a alergat în mijlocul adunării; şi iată că începuse flagelul în popor. El a pus tămâia şi a făcut ispăşire pentru popor. (Cartea Numerilor 17, 12)


“O mal não se vence com o mal, mas com o bem, que tem em si uma força sobrenatural.” São Padre Pio de Pietrelcina