Mosaico decorativo

Löydetty 26382 Tulokset: Şi

  • Păziţi toate cuvintele alianţei acesteia şi împliniţi-le, ca să aveţi succes în tot ceea ce faceţi!». (Cartea Deuteronómului 29, 8)

  • copiii voştri, soţiile voastre şi străinul care este în mijlocul taberei tale, de la cel ce-ţi taie lemne până la cel ce-ţi aduce apa, (Cartea Deuteronómului 29, 10)

  • ca să intri în alianţa cu Domnul Dumnezeul tău şi în jurământul lui pe care Domnul Dumnezeul tău le încheie astăzi cu tine, (Cartea Deuteronómului 29, 11)

  • ca să te constituie astăzi poporul lui şi el să fie Dumnezeul tău, după cum ţi-a spus şi după cum a jurat părinţilor tăi, lui Abrahám, lui Isáac şi lui Iacób. (Cartea Deuteronómului 29, 12)

  • Nu numai cu voi încheie alianţa aceasta şi jurământul acesta, (Cartea Deuteronómului 29, 13)

  • ci şi cu cei care sunt aici cu noi astăzi înaintea Domnului Dumnezeului nostru şi cu cei care nu sunt aici cu noi astăzi. (Cartea Deuteronómului 29, 14)

  • Voi ştiţi cum am locuit în ţara Egiptului şi cum am mers prin mijlocul popoarelor printre care aţi trecut. (Cartea Deuteronómului 29, 15)

  • Aţi văzut lucrurile lor detestabile şi idolii lor – lemn şi piatră, argint şi aur – care erau la ele. (Cartea Deuteronómului 29, 16)

  • Să nu fie între voi nici bărbat, nici femeie, nici familie, nici trib a căror inimă să se abată azi de la Domnul Dumnezeul nostru ca să meargă să slujească dumnezeilor acelor popoare! Să nu fie printre voi nicio rădăcină care să rodească otravă şi pelin! (Cartea Deuteronómului 29, 17)

  • Când cineva ar auzi cuvintele acestui jurământ şi s-ar binecuvânta în inima lui, spunând: «eu voi fi în pace, chiar dacă umblu în încăpăţânarea inimii mele», cu gândul că pământul irigat îl face dispărut pe cel uscat, (Cartea Deuteronómului 29, 18)

  • Domnul nu-l va ierta, ci mânia Domnului şi gelozia lui se vor aprinde împotriva acelui om şi vor rămâne asupra lui toate blestemele scrise în cartea aceasta. Domnul îi va şterge numele de sub cer. (Cartea Deuteronómului 29, 19)

  • Generaţiile viitoare, fiii voştri care se vor ridica după voi şi străinul care va veni dintr-o ţară îndepărtată vor vedea plăgile ţării acesteia şi bolile cu care a lovit-o Domnul: (Cartea Deuteronómului 29, 21)


"Proponha-se a exercitar-se nas virtudes". São Padre Pio de Pietrelcina