Mosaico decorativo

Löydetty 26382 Tulokset: Şi

  • M-am uitat şi, iată, păcătuiserăţi împotriva Domnului Dumnezeului vostru făcându-vă un viţel turnat. V-aţi abătut repede de la calea pe care v-o poruncise Domnul. (Cartea Deuteronómului 9, 16)

  • Am apucat cele două table, le-am aruncat din cele două mâini ale mele şi le-am sfărâmat înaintea ochilor voştri. (Cartea Deuteronómului 9, 17)

  • Am căzut [cu faţa] la pământ înaintea Domnului, ca mai înainte. Patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi nu am mâncat pâine şi nu am băut apă din cauza tuturor păcatelor voastre pe care le făcuserăţi, săvârşind răul înaintea Domnului, mâniindu-l, (Cartea Deuteronómului 9, 18)

  • pentru că mă temeam de mânia şi de furia cu care se mâniase Domnul împotriva voastră ca să vă nimicească. Şi Domnul m-a ascultat şi de data aceasta. (Cartea Deuteronómului 9, 19)

  • Domnul se mâniase mult şi pe Áaron, voind să-l piardă; eu m-am rugat în acel timp şi pentru el. (Cartea Deuteronómului 9, 20)

  • Am luat păcatul pe care-l făcuserăţi – viţelul – şi l-am ars în foc, l-am sfărâmat şi l-am pisat bine, până când a devenit pulbere. Apoi am aruncat pulberea în râul care cobora din munte. (Cartea Deuteronómului 9, 21)

  • Apoi şi la Tabéra, la Mássa şi la Chibrót-Hataavá voi l-aţi mâniat pe Domnul. (Cartea Deuteronómului 9, 22)

  • Şi când v-a trimis Domnul de la Cádeş-Barnéa zicând: «Mergeţi şi luaţi în stăpânire ţara pe care v-o dau!», voi v-aţi împotrivit cuvântului Domnului Dumnezeului vostru, nu l-aţi crezut şi nu aţi ascultat de glasul lui. (Cartea Deuteronómului 9, 23)

  • Am căzut [cu faţa] la pământ înaintea Domnului: patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi m-am aruncat [cu faţa] la pământ, pentru că Domnul spusese că voia să vă nimicească. (Cartea Deuteronómului 9, 25)

  • M-am rugat Domnului şi am zis: «Stăpânul meu, Doamne, nu-l nimici pe poporul tău, moştenirea ta, pe cel pe care l-ai răscumpărat cu măreţia ta şi pe care l-ai scos din Egipt cu mână puternică! (Cartea Deuteronómului 9, 26)

  • Adu-ţi aminte de slujitorii tăi, de Abrahám, de Isáac şi de Iacób! Nu privi la încăpăţânarea acestui popor, nici la răutatea lui şi nici la păcatul lui! (Cartea Deuteronómului 9, 27)

  • Să nu spună ţara din care ne-ai scos: ‹pentru că Domnul nu a putut să-i ducă în ţara despre care le-a vorbit şi pentru că îi ura, i-a scos ca să-i ucidă în pustiu!›. (Cartea Deuteronómului 9, 28)


"O verdadeiro servo de Deus é aquele que usa a caridade para com seu próximo, que está decidido a fazer a vontade de Deus a todo custo, que vive em profunda humildade e simplicidade". São Padre Pio de Pietrelcina