Mosaico decorativo

Löydetty 26382 Tulokset: Şi

  • Vai de tine, Moáb! Eşti pierdut, popor al lui Chemóş! El i-a făcut pe fiii lui fugari şi pe fetele lui captive pentru Sihón, regele amoréilor. (Cartea Numerilor 21, 29)

  • Am tras cu săgeţi asupra lor: Heşbón este distrus până la Dibón; şi conducătorii lor, până la Nófah, care este lângă Madába”. (Cartea Numerilor 21, 30)

  • Moise a trimis să cerceteze Iazér şi au luat suburbiile lui; el i-a izgonit pe amoréii care erau acolo. (Cartea Numerilor 21, 32)

  • S-au întors şi au urcat pe drumul spre Basán. Og, regele din Basán, le-a ieşit înainte cu tot poporul lui ca să lupte împotriva lor la Edréi. (Cartea Numerilor 21, 33)

  • Domnul i-a zis lui Moise: „Nu te teme de el, căci îi dau în mâinile tale pe el şi tot poporul lui şi toată ţara lui; să-i faci cum i-ai făcut lui Sihón, regele amoréilor, care locuia la Heşbón!”. (Cartea Numerilor 21, 34)

  • I-au lovit pe el şi pe fiii lui şi pe tot poporul lui, încât n-au mai lăsat niciun supravieţuitor şi au pus stăpânire pe ţara lui. (Cartea Numerilor 21, 35)

  • Fiii lui Israél au pornit şi şi-au fixat tabăra în stepele Moábului, dincolo de Iordán, în faţa Ierihónului. (Cartea Numerilor 22, 1)

  • A trimis mesageri la Balaám, fiul lui Beór, la Petór, pe râu, în ţara fiilor lui Amáv, ca să-l cheme şi să-i spună: „Iată, un popor a ieşit din Egipt, acoperă faţa pământului şi s-a aşezat în faţa mea. (Cartea Numerilor 22, 5)

  • Acum vino, te rog, să blestemi pentru mine poporul acesta, căci este mai puternic decât mine; poate că îl voi putea bate şi-l voi izgoni din ţară, căci ştiu că pe cine binecuvântezi tu este binecuvântat şi pe cine blestemi tu este blestemat”. (Cartea Numerilor 22, 6)

  • Bătrânii lui Moáb şi bătrânii lui Madián au plecat având în mâinile lor daruri pentru ghicitor. Au ajuns la Balaám şi i-au spus cuvintele lui Bálac. (Cartea Numerilor 22, 7)

  • [Balaám] le-a zis: „Rămâneţi aici peste noapte şi vă voi da răspuns după cum îmi va spune Domnul”. Căpeteniile din Moáb au rămas cu Balaám. (Cartea Numerilor 22, 8)

  • Dumnezeu a venit la Balaám şi i-a zis: „Cine sunt oamenii aceştia care sunt la tine?”. (Cartea Numerilor 22, 9)


"Onde há mais sacrifício, há mais generosidade." São Padre Pio de Pietrelcina