Löydetty 26382 Tulokset: Şi
Acolo va fi plânset şi scrâşnirea dinţilor când îi veţi vedea pe Abrahám, pe Isáac, pe Iacób şi pe toţi profeţii în împărăţia lui Dumnezeu; voi însă veţi fi alungaţi afară. (Evanghelia după sf. Luca 13, 28)
Şi vor veni de la răsărit şi de la apus, de la miazănoapte şi de la miazăzi şi vor fi aşezaţi la masă în împărăţia lui Dumnezeu. (Evanghelia după sf. Luca 13, 29)
Şi iată, cei din urmă vor fi primii, iar primii vor fi ultimii!”. (Evanghelia după sf. Luca 13, 30)
În acelaşi ceas, s-au apropiat unii dintre farisei, spunându-i: „Ieşi şi pleacă de aici, pentru că Iród vrea să te omoare!”. (Evanghelia după sf. Luca 13, 31)
Dar el le-a spus: „Mergeţi şi spuneţi acelui vulpoi: «Iată, eu scot diavoli şi săvârşesc vindecări astăzi şi mâine, iar a treia zi voi fi sfârşit! (Evanghelia după sf. Luca 13, 32)
Dar trebuie ca astăzi şi mâine şi ziua care vine să merg, pentru că nu se poate ca un profet să moară în afara Ierusalímului». (Evanghelia după sf. Luca 13, 33)
(Mt 23,37-39) Ierusalím, Ierusalím, care omori profeţii şi-i baţi cu pietre pe cei trimişi la tine, de câte ori am vrut să-i adun pe copiii tăi aşa cum găina îşi adună puii sub aripi, şi n-aţi voit! (Evanghelia după sf. Luca 13, 34)
Iată, casa voastră va fi părăsită! Şi vă spun: nu mă veţi mai vedea până când veţi zice: «Binecuvântat este cel care vine în numele Domnului!»”. (Evanghelia după sf. Luca 13, 35)
Şi iată, era în faţa lui un [bolnav de] hidropizie. (Evanghelia după sf. Luca 14, 2)
Atunci, Isus a spus învăţaţilor Legii şi fariseilor: „Este permis sau nu să vindeci sâmbăta?”. (Evanghelia după sf. Luca 14, 3)
Dar ei tăceau. Atunci, luându-l, l-a vindecat şi l-a trimis. (Evanghelia după sf. Luca 14, 4)
Văzând cum îşi alegeau locurile dintâi, [Isus] le-a spus celor invitaţi această parabolă: (Evanghelia după sf. Luca 14, 7)