Mosaico decorativo

Löydetty 26382 Tulokset: Şi

  • Animalele sunt mai bune decât ei pentru că pot fugi la adăpost și să-și facă bine. (Cartea profetului Barúh 6, 67)

  • După cum o sperietoare într-un câmp de pepeni nu păzește nimic, tot la fel zeii lor sunt lemne acoperite cu aur și argint. (Cartea profetului Barúh 6, 69)

  • În același fel, zeii lor de lemn, acoperiți cu aur și argint, sunt asemănați cu un mărăciniș în grădină pe care se așază orice pasăre sau cu un mort care este aruncat în întuneric. (Cartea profetului Barúh 6, 70)

  • De la purpura și de la inul de pe ei, care putrezesc, veți cunoaște că nu sunt dumnezei; în cele din urmă, vor fi și ei consumați și vor deveni de ocară în țară. (Cartea profetului Barúh 6, 71)

  • În anul al treizecilea, în [ziua] a patra a lunii a cincea, eu eram în mijlocul deportaților, lângă râul Chebár. S-au deschis cerurile și eu am avut viziuni ale lui Dumnezeu. (Cartea profetului Ezechiél 1, 1)

  • a fost cuvântul Domnului către Ezechiél, fiul lui Buzí, preotul, în țara caldéilor, lângă râul Chebár. Și mâna Domnului a fost acolo asupra lui. (Cartea profetului Ezechiél 1, 3)

  • Am văzut și, iată, un vânt vijelios venea de la nord, un nor mare, un foc și o strălucire care se înlănțuiau de jur-împrejurul lui, iar în mijlocul lui era ca înfățișarea metalului topit în mijlocul focului. (Cartea profetului Ezechiél 1, 4)

  • În mijlocul lui era ceva asemănător cu patru ființe și fiecare avea înfățișarea asemănătoare cu omul. (Cartea profetului Ezechiél 1, 5)

  • Fiecare avea patru fețe și fiecare dintre ele avea patru aripi. (Cartea profetului Ezechiél 1, 6)

  • Aveau mâini de om sub aripile lor, în cele patru laturi, și toate cele patru aveau fețele lor și aripile lor. (Cartea profetului Ezechiél 1, 8)

  • Aripile lor se atingeau una de alta și nu se răsuceau când mergeau; fiecare mergea drept înainte. (Cartea profetului Ezechiél 1, 9)

  • Asemănarea fețelor lor era ca fețele de om: [toate] cele patru [ființe] aveau o față de leu la dreapta lor, [toate] patru aveau fețe de bou la stânga și [toate] patru aveau fețe de vultur. (Cartea profetului Ezechiél 1, 10)


"O temor e a confiança devem dar as mãos e proceder como irmãos. Se nos damos conta de que temos muito temor devemos recorrer à confiança. Se confiamos excessivamente devemos ter um pouco de temor". São Padre Pio de Pietrelcina