Löydetty 1561 Tulokset: înaintea

  • Şi i-a fost dat să dea un duh chipului Fiarei, aşa încât şi chipul Fiarei să vorbească şi să facă în aşa fel încât cei care nu se vor prosterna înaintea chipului Fiarei să fie ucişi. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 13, 15)

  • Ei cântă un cântec nou înaintea tronului, înaintea celor patru fiinţe şi înaintea bătrânilor şi nimeni nu a putut să înveţe cântecul, în afară de cei o sută patruzeci şi patru de mii, cei care au fost răscumpăraţi de pe pământ. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 14, 3)

  • Apoi a urmat un alt înger, al treilea, spunând cu glas puternic: „Dacă cineva se prosternă înaintea Fiarei şi a chipului ei şi primeşte indiciul ei pe frunte sau pe mână, (Apocalipsul sf. apostol Ioan 14, 9)

  • va bea şi el din vinul mâniei lui Dumnezeu, turnat neamestecat în potirul mâniei lui, şi va fi chinuit în foc şi pucioasă înaintea îngerilor celor sfinţi şi înaintea Mielului. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 14, 10)

  • Iar fumul chinului lor se ridică în vecii vecilor. Cei care se prosternă înaintea Fiarei şi a chipului ei şi cei care au primit indiciul numelui ei nu au tihnă nici ziua, nici noaptea”. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 14, 11)

  • Cine nu se va teme, Doamne, şi nu va glorifica numele tău? Căci numai tu eşti sfânt! Toate neamurile vor veni şi se vor prosterna înaintea ta pentru că ai făcut cunoscute judecăţile tale”. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 15, 4)

  • Atunci a plecat primul şi a vărsat cupa lui pe pământ şi a apărut o rană dureroasă şi periculoasă pe oamenii care aveau indiciul Fiarei şi s-au prosternat înaintea chipului ei. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 16, 2)

  • Atunci am căzut înaintea picioarelor lui ca să mă prostern înaintea lui. Dar el mi-a zis: „Vezi să nu faci asta! Sunt şi eu un slujitor împreună cu tine şi cu fraţii tăi care au mărturia lui Isus. Pe Dumnezeu să-l adori!”. De fapt, mărturia lui Isus este duhul profeţiei. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 19, 10)

  • Dar Fiara a fost prinsă şi, împreună cu ea, şi pseudo-profetul care făcea semne înaintea sa prin care îi înşela pe cei care primiseră indiciul Fiarei şi pe cei care se prosternaseră înaintea chipului ei. Amândoi au fost aruncaţi de vii în lacul cu foc aprins cu pucioasă. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 19, 20)

  • Apoi am văzut nişte tronuri. Celor care s-au aşezat pe ele li s-a dat judecata. [Am văzut] şi sufletele celor cărora li s-a tăiat capul din cauza mărturiei lui Isus, din cauza cuvântului lui Dumnezeu şi care nu s-au prosternat înaintea Fiarei şi nici înaintea chipului ei, nici n-au primit indiciul pe fruntea şi pe mâna lor. Ei s-au întors la viaţă şi au domnit cu Cristos o mie de ani. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 20, 4)

  • Şi am văzut morţii, mari şi mici, care stăteau în picioare înaintea tronului. Atunci s-a deschis cartea. A mai fost deschisă şi o altă carte, cea care este a vieţii. Şi au fost judecaţi morţii din cele scrise în cărţi, după faptele lor. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 20, 12)

  • Eu, Isus, l-am trimis pe îngerul meu ca să mărturisească acestea înaintea voastră şi înaintea Bisericilor. Eu sunt rădăcina, neamul lui Davíd, steaua care străluceşte, aceea de dimineaţă”. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 22, 16)


“Subamos sem nos cansarmos, sob a celeste vista do Salvador. Distanciemo-nos das afeições terrenas. Despojemo-nos do homem velho e vistamo-nos do homem novo. Aspiremos à felicidade que nos está reservada.” São Padre Pio de Pietrelcina