Löydetty 13472 Tulokset: Îi
Înainte de a fi venit credinţa, noi eram sub paza Legii, închişi pentru credinţa care avea să se descopere, (Scrisoarea sf. apostol Paul către Galaténi 3, 23)
Căci toţi sunteţi fii ai lui Dumnezeu prin credinţa în Cristos Isus. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Galaténi 3, 26)
Tot aşa şi noi, cât timp eram copii, eram sclavii învăţăturilor de la început ale lumii. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Galaténi 4, 3)
Şi pentru că sunteţi fii, Dumnezeu l-a trimis pe Duhul Fiului său în inimile noastre, care strigă: „Abbá, Tată!”. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Galaténi 4, 6)
Însă atunci când nu-l cunoşteaţi pe Dumnezeu, eraţi sclavii celor care din fire nu sunt dumnezei. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Galaténi 4, 8)
Unde este înflăcărarea voastră? Vă mărturisesc că dacă era posibil, v-aţi fi scos şi ochii şi mi i-aţi fi dat. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Galaténi 4, 15)
copiii mei, pentru care îndur din nou chinurile naşterii, până când Cristos se va forma în voi. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Galaténi 4, 19)
Căci este scris că Abrahám a avut doi fii: unul din sclavă şi unul din [femeia] liberă. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Galaténi 4, 22)
Acestea sunt alegorii. Căci ele sunt două testamente: unul de pe muntele Sínai, care a născut sclavie. Aceasta este Agár. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Galaténi 4, 24)
Dar Agár este muntele Sínai în Arábia şi corespunde Ierusalímului de acum, care este în sclavie împreună cu copiii săi. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Galaténi 4, 25)
Căci este scris: „Bucură-te, tu care eşti sterilă şi care nu naşti, chiuie de bucurie şi strigă, tu care nu simţi durerile naşterii! Căci mai mulţi copii are cea părăsită decât cea care are bărbat!”. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Galaténi 4, 27)
Dar voi, fraţilor, ca şi Isáac, sunteţi fii ai promisiunii. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Galaténi 4, 28)