1. Prezbiterul, către iubitul Gáius, pe care îl iubesc în adevăr.

2. Iubitule, mă rog ca toate să-ţi meargă bine şi să fii sănătos, aşa cum stai bine cu sufletul.

3. Căci m-am bucurat mult când au venit fraţii şi au dat mărturie pentru tine în adevăr, cum umbli tu în adevăr.

4. Nu am bucurie mai mare decât să aud că fiii mei umblă în adevăr.

5. Iubitule, tu arăţi credinţă în ceea ce faci pentru fraţi şi chiar pentru străini.

6. Aceştia au dat mărturie despre iubirea ta în faţa Bisericii. Vei face bine însoţindu-i [în călătoria lor] într-un mod vrednic de Dumnezeu.

7. Căci au plecat pentru numele [lui], neprimind [nimic] de la păgâni.

8. Aşadar, noi avem datoria să-i găzduim, ca să devenim colaboratori cu ei în adevăr.

9. Am scris ceva Bisericii, dar Diotréf, căruia îi place să fie primul dintre ei, nu ne primeşte.

10. De aceea, dacă voi veni, îi voi aminti faptele pe care le face răspândind cuvinte rele despre noi; şi, ca şi când aceasta nu i-ar ajunge, nu numai că el nu-i primeşte pe fraţi, ci şi pe cei pe care ar vrea [să-i primească] el îi împiedică şi-i dă afară din Biserică.

11. Iubitule, nu imita răul, ci binele! Cine face binele este de la Dumnezeu. Cine face răul nu l-a văzut pe Dumnezeu.

12. Despre Demétrios, toţi, chiar şi adevărul însuşi, au dat mărturie. Şi noi dăm mărturie şi tu ştii că mărturia noastră este adevărată.

13. Aş avea multe să-ţi scriu, dar nu vreau s-o scriu cu cerneală şi pană.

14. Sper să te văd în curând şi să vorbim direct.

15. Pace ţie! Prietenii te salută. Salută-i pe prieteni, pe fiecare în parte!





A firmeza de todo o edifício depende da fundação e do teto! São Padre Pio de Pietrelcina