1. După ce a spus Isus acestea, ridicându-şi ochii spre cer, a zis: „Tată, a venit ceasul: glorifică-l pe Fiul tău ca Fiul să te glorifice pe tine,

2. pentru ca, precum i-ai dat putere asupra fiecărui om, să dea viaţă veşnică tuturor acelora pe care i-ai dat lui!

3. Iar viaţa veşnică aceasta este: să te cunoască pe tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe cel pe care l-ai trimis, pe Isus Cristos.

4. Eu te-am glorificat pe pământ împlinind lucrarea pe care mi-ai dat-o să o fac.

5. Şi acum, Tată, glorifică-mă la tine însuţi cu gloria pe care am avut-o la tine mai înainte de a fi fost lumea!

6. Am revelat numele tău oamenilor pe care tu mi i-ai dat din lume. Ai tăi erau şi mi i-ai dat, iar ei au ţinut cuvântul tău.

7. Acum au cunoscut că tot ce mi-ai dat este de la tine,

8. căci cuvintele pe care mi le-ai dat, le-am dat lor, iar ei le-au primit şi au cunoscut cu adevărat că am ieşit de la tine şi au crezut că tu m-ai trimis.

9. Eu mă rog pentru ei. Nu mă rog pentru lume, ci pentru cei pe care mi i-ai dat, pentru că sunt ai tăi.

10. Şi toate ale mele sunt ale tale şi ale tale sunt ale mele şi sunt glorificat în ei.

11. Eu nu mai sunt în lume, dar ei sunt în lume, iar eu vin la tine. Tată sfânt, păstrează-i în numele tău pe care mi l-ai dat, ca ei să fie una ca şi noi!

12. Cât timp am fost cu ei, eu i-am păstrat în numele tău pe care mi l-ai dat şi i-am păzit şi nimeni dintre ei nu s-a pierdut, în afară de fiul pierzării, ca să se împlinească Scriptura.

13. Acum, însă, vin la tine şi spun acestea în lume ca să aibă bucuria mea deplină în ei.

14. Eu le‑am dat cuvântul tău, iar lumea i-a urât, pentru că ei nu sunt din lume, aşa cum eu nu sunt din lume.

15. Nu te rog ca să-i iei din lume, ci ca să-i păzeşti de Cel Rău.

16. Ei nu sunt din lume aşa cum eu nu sunt din lume.

17. Consacră-i în adevăr! Cuvântul tău este adevăr.

18. După cum m-ai trimis pe mine în lume, şi eu îi trimit pe ei în lume

19. şi pentru ei mă consacru pe mine însumi, ca şi ei să fie consacraţi în adevăr.

20. Nu mă rog numai pentru ei, ci şi pentru cei care vor crede în mine, prin cuvântul lor,

21. ca toţi să fie una, după cum tu, Tată, eşti în mine şi eu în tine, ca şi ei să fie una în noi, pentru ca lumea să creadă că tu m-ai trimis.

22. Iar eu le-am dat gloria pe care mi-ai dat‑o, ca ei să fie una, după cum noi suntem una:

23. eu în ei şi tu în mine, ca să fie desăvârşiţi în unire, încât să cunoască lumea că tu m-ai trimis şi i-ai iubit pe ei, aşa cum m-ai iubit pe mine.

24. Tată, vreau ca acolo unde sunt eu să fie cu mine şi cei pe care mi i-ai dat, ca să vadă gloria mea, pe care mi-ai dat-o, pentru că tu m-ai iubit înainte de întemeierea lumii.

25. Tată drept, lumea nu te-a cunoscut, dar eu te-am cunoscut, iar aceştia au cunoscut că tu m-ai trimis.

26. Eu le-am revelat numele tău şi-l voi revela pentru ca iubirea cu care m-ai iubit pe mine să fie în ei şi eu în ei”.





“Apóie-se, como faz Nossa Senhora, à cruz de Jesus e nunca lhe faltará conforto”. São Padre Pio de Pietrelcina