1. În al unsprezecelea an, în [ziua] a treia a lunii întâi, cuvântul Domnului a fost către mine:

2. „Fiul omului, spune-le lui Faraón, regele Egiptului, și mulțimii sale: «Cu cine te asemeni în măreția ta?».

3. Iată, Asíria era un cedru din Libán, cu ramuri frumoase și coroană umbroasă, înalt la statură și vârful lui era deasupra frunzișului.

4. Apele l-au făcut să crească, abisul l-a făcut să se înalțe; râurile curgeau în jurul [locului] unde era plantat și își trimiteau canalele l a toți copacii câmpiei.

5. De aceea i s-a înălțat statura peste toți copacii câmpiei, și-a înmulțit mlădițele și și-a lungit ramurile datorită apelor multe care erau trimise la el.

6. Pe crengile lui își făceau cuib toate păsările cerului și sub ramurile lui nășteau toate animalele câmpiei; la umbra lui stăteau toate neamurile cele mari.

7. Era frumos în măreția lui și în lungimea ramurilor sale, căci rădăcina lui era spre ape mari.

8. Cedrii din grădina lui Dumnezeu nu-l ascundeau, chiparoșii nu se asemănau cu crengile sale, iar platanii nu erau ca ramurile sale. Niciun copac din grădina lui Dumnezeu nu era asemenea lui în frumusețe.

9. L-am făcut frumos prin mulțimea crengilor sale, erau geloși pe el toți copacii din Éden, care era grădina lui Dumnezeu”.

10. De aceea, așa vorbește Domnul Dumnezeu: „Pentru că te-ai înălțat în statură – el și-a înălțat vârful prin frunziș și inima i s-a mărit din cauza înălțimii sale –

11. eu l-am dat în mâna unui puternic dintre neamuri, care va face cu el după nelegiuirea sa. Eu l-am alungat.

12. Îl vor tăia străinii cei mai violenți dintre neamuri și-l vor abandona pe munți. În toate văile vor cădea crengile lui și ramurile sale vor fi frânte în toate canalele țării. Toate popoarele pământului vor pleca de la umbra lui și-l vor părăsi.

13. Peste ruinele sale vor locui toate păsările cerului și lângă ramurile sale vor fi toate animalele câmpiei,

14. ca niciunul dintre copacii de lângă ape să nu se înalțe în statură și nici să nu-și pună vârful deasupra frunzișului, ca niciunul dintre cei care bea apă să nu stea lângă ei în înălțimea lor, pentru că toți vor fi dați la moarte în locurile cele mai de jos ale pământului, printre fiii oamenilor, cu cei care coboară în groapă”.

15. Așa spune Domnul Dumnezeu: „În ziua în care a coborât în Șeól am jelit; am acoperit abisul datorită lui și am oprit râurile sale; apele cele mari s-au terminat, am făcut să se întunece Libánul din cauza lui și toți copacii câmpiei s-au veștejit pentru el.

16. La zgomotul căderii lui, am făcut să se cutremure neamurile când l-am făcut să coboare în Șeól cu cei care coboară în groapă. În ținutul cel mai de jos vor fi mângâiați cei mai aleși dintre copacii din Éden și cei mai buni din Libán, toți cei udați de apă.

17. Și ei au coborât cu el în Șeól, la cei străpunși cu sabia, ei care erau brațul lui și stăteau la umbra lui în mijlocul neamurilor.

18. Cu cine poți fi asemănat, cu o astfel de glorie și măreție, între copacii din Éden? Vei fi coborât cu copacii din Éden în ținutul cel mai jos, între cei necircumciși, și vei locui cu cei străpunși de sabie. Acesta este Faraón și toată mulțimea lui” – oracolul Domnului Dumnezeu.





“Não nos preocupemos quando Deus põe à prova a nossa fidelidade. Confiemo-nos à Sua vontade; é o que podemos fazer. Deus nos libertará, consolará e enorajará.” São Padre Pio de Pietrelcina