1. După aceste lucruri, cuvântul Domnului a fost către Abrám într-o viziune, zicând: „Nu te teme, Abrám! Eu sunt scutul tău şi răsplata ta va fi foarte mare”.

2. Abrám a zis: „Doamne Dumnezeul meu, ce-mi vei da? Căci merg [din viață] fără copii şi moştenitorul casei mele este Eliezér din Damásc”.

3. Abrám a zis: „Iată, tu nu mi-ai dat descendență şi [de aceea] mă va moşteni un servitor al casei mele”.

4. Dar, iată, cuvântul Domnului [a fost] către el, zicând: „Nu te va moşteni acesta! Căci cel care va ieşi din măruntaiele tale, el te va moşteni”.

5. L-a condus afară şi i-a zis: „Priveşte spre cer şi numără stelele, dacă poţi să le numeri”. Şi i-a spus: „Aşa va fi descendenţa ta”.

6. El a crezut în Domnul şi [Domnul] i-a considerat [aceasta] ca dreptate.

7. El i-a zis: „Eu sunt Domnul, care te-am făcut să ieși din Ur, din Caldéea, ca să-ţi dau ţara aceasta ca s-o moștenești”.

8. Şi [Abrám] a zis: „Doamne Dumnezeule, cum voi cunoaşte că o voi stăpâni?”.

9. Şi [Domnul] a zis: „Ia-mi o juncă de trei ani, o capră de trei ani, un berbec de trei ani, o turturică şi un pui de porumbel!”.

10. Şi i-a adus toate acestea, le-a spintecat în două şi a pus fiecare bucată una în faţa celeilalte, dar păsările nu le-a spintecat.

11. Şi păsările răpitoare coborau peste animalele spintecate, dar Abrám le izgonea.

12. La apusul soarelui, un somn adânc a căzut peste Abrám şi l-a cuprins frica. Un întuneric mare a căzut asupra lui.

13. [Domnul] i-a zis lui Abrám: „Să ştii că descendenţa ta va fi străină într-o ţară care nu va fi a ei; acolo îi vor sluji [pe străini] şi aceştia îi vor umili timp de patru sute de ani.

14. Dar pe poporul pe care ei îl vor sluji, eu îl voi judeca. Şi după aceea vor ieşi cu averi mari.

15. Tu vei merge la părinţii tăi în pace şi vei fi îngropat după o bătrâneţe fericită.

16. A patra generaţie, ea se va întoarce aici, căci nelegiuirea amoréilor nu şi-a împlinit până acum [măsura]”.

17. Soarele a apus şi s-a făcut întuneric adânc; şi, iată, ca dintr-un cuptor fumegând, pară de foc a trecut printre acele părți de animale!

18. În ziua aceea, Domnul a încheiat o alianţă cu Abrám, zicând: „Descendenței tale voi da ţara aceasta de la râul Egiptului până la Râul cel Mare, râul Eufrát,

19. şi anume: chenéii, chenezéii, cadmonéii,

20. hetéii, ferezéii, refaímii,

21. amoréii, canaaneénii, ghergheséii şi iebuséii”.





“Todas as pessoas que escolhem a melhor parte (viver em Cristo) devem passar pelas dores de Cristo; algumas mais, algumas menos…” São Padre Pio de Pietrelcina