Found 327 Results for: zece cărucioare de bronz

  • A chemat zece dintre servitorii săi, le-a dat zece mine şi le-a zis: «Investiţi-le până când voi veni!». (Evanghelia după sf. Luca 19, 13)

  • Când a venit primul, a spus: «Stăpâne, mina ta a adus venit alte zece mine». (Evanghelia după sf. Luca 19, 16)

  • El i-a zis: «Bine, servitor bun! Pentru că ai fost fidel peste puţine lucruri, să ai autoritate peste zece cetăţi». (Evanghelia după sf. Luca 19, 17)

  • Şi a zis celor care erau de faţă: «Luaţi mina de la dânsul şi daţi-o celui care are zece mine!» (Evanghelia după sf. Luca 19, 24)

  • Dar ei i-au zis: «Stăpâne, are deja zece mine!». (Evanghelia după sf. Luca 19, 25)

  • A rămas la ei nu mai mult de opt sau zece zile; apoi, coborând la Cezaréea, a doua zi, s-a aşezat pe tronul de judecată şi a poruncit să fie adus Paul. (Faptele Apostolilor 25, 6)

  • Nu te teme de ceea ce vei avea de suferit! Iată că diavolul este gata să arunce pe unii dintre voi în închisoare, ca să vă pună la încercare, şi veţi avea o strâmtorare de zece zile! Fii credincios până la moarte şi-ţi voi da cununa vieţii! (Apocalipsul sf. apostol Ioan 2, 10)

  • Ceilalţi oameni, cei care n-au fost ucişi de aceste plăgi, nici nu s-au convertit de la faptele mâinilor lor: n-au încetat să adore demonii şi idolii de aur, de argint, de bronz, de piatră şi de lemn, care nu pot nici să vadă, nici să audă, nici să umble (Apocalipsul sf. apostol Ioan 9, 20)

  • Apoi a apărut un alt semn în cer: iată, un dragon ca de foc, mare, având şapte capete şi zece coarne, iar pe capete – şapte diademe. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 12, 3)

  • Şi am văzut o Fiară ridicându-se din mare, având zece coarne şi şapte capete; pe coarne avea zece diademe, iar pe capete, nume de blasfemie. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 13, 1)

  • Şi m-a dus în duh într-un pustiu. Am văzut acolo o femeie aşezată pe o Fiară de un roşu aprins, acoperită cu nume de blasfemie, având şapte capete şi zece coarne. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 17, 3)

  • Dar îngerul mi-a zis: „De ce te miri? Îţi voi spune misterul femeii şi al Fiarei care o poartă, care are şapte capete şi zece coarne. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 17, 7)


“A prática das bem-aventuranças não requer atos de heroísmo, mas a aceitação simples e humilde das várias provações pelas quais a pessoa passa.” São Padre Pio de Pietrelcina