Found 114 Results for: străin
Ea a născut un fiu şi el i-a dat numele Gherşóm, căci zicea: „Străin sunt eu într-o ţară străină”. (Cartea Exodului 2, 22)
Şapte zile să nu se găsească aluat în casele voastre; căci oricine va mânca ceva dospit, sufletul acela va fi nimicit din comunitatea lui Israél, fie străin, fie născut în ţară! (Cartea Exodului 12, 19)
Domnul le-a zis lui Moise şi lui Áaron: „Aceasta este hotărârea în privința Paştelui: niciun străin să nu mănânce din el! (Cartea Exodului 12, 43)
Dacă va locui la tine un străin care vrea să facă Paştele [în cinstea] Domnului, oricine de parte bărbătească să fie tăiat împrejur; numai atunci se va putea apropia să-l facă; şi va fi ca unul născut în ţară; dar niciun netăiat împrejur să nu mănânce din el! (Cartea Exodului 12, 48)
I-a luat şi pe cei doi fii ai ei, dintre care unul se numea Gherşóm, căci spusese: „Străin am fost într-o ţară străină”, (Cartea Exodului 18, 3)
Dacă nu va plăcea stăpânului ei care a avut-o de soţie, atunci să o lase să fie eliberată. Dar unui popor străin nu va avea dreptul s-o vândă, trădând-o. (Cartea Exodului 21, 8)
Să nu faci rău celui străin şi să nu-l asupreşti, căci şi voi aţi fost străini în ţara Egiptului! (Cartea Exodului 22, 20)
Să nu-l asupreşti pe străin; voi cunoaşteţi sufletul celui străin, căci şi voi aţi fost străini în ţara Egiptului. (Cartea Exodului 23, 9)
Oricine va face un untdelemn ca el sau va pune acesta pe un străin să fie nimicit din poporul lui!»”. (Cartea Exodului 30, 33)
Fiii lui Áaron, Nadáb şi Abíhu, şi-au luat fiecare cadelniţa, au pus foc în ea, au pus tămâie pe foc şi au adus înaintea Domnului foc străin, lucru pe care nu li-l poruncise. (Cartea Leviticului 10, 1)
Oricine va mânca dintr-un cadavru sau dintr-un animal sfâşiat, fie băştinaş, fie străin, să-şi spele hainele, să se scalde în apă şi este impur până seara; apoi va fi curat. (Cartea Leviticului 17, 15)
Când vine un străin în ţara voastră, să nu-l asupriţi! (Cartea Leviticului 19, 33)