Found 5854 Results for: pregătirea pentru război

  • Apoi l-a aruncat în abis, l-a închis şi a pus sigiliul ca să nu mai înşele neamurile până la împlinirea celor o mie de ani. După aceea, trebuie să fie dezlegat pentru puţin timp. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 20, 3)

  • şi va ieşi ca să înşele naţiunile din cele patru colţuri ale pământului, pe Gog şi pe Magóg, şi să le adune pentru război. Numărul lor este ca nisipul mării. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 20, 8)

  • Apoi am văzut un tron mare, alb, şi pe cel care şade pe el. Din faţa lui au fugit pământul şi cerul şi nu s-a mai găsit loc pentru ele. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 20, 11)

  • Şi am mai văzut cetatea cea sfântă, Ierusalímul cel nou, coborând din cer, de la Dumnezeu, pregătită ca o mireasă împodobită pentru mirele ei. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 21, 2)

  • El va şterge orice lacrimă din ochii lor, iar moarte nu va mai fi. Nu va mai fi nici plâns, nici ţipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut”. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 21, 4)

  • Nu am văzut în ea niciun templu, pentru că Domnul Dumnezeu Cel Atotputernic este templul ei şi Mielul. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 21, 22)

  • Porţile ei nu se vor închide ziua, pentru că acolo nu va mai fi noapte. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 21, 25)

  • În mijlocul pieţei [cetăţii], de o parte şi de alta a râului, creşte pomul vieţii, care aduce douăsprezece roade: în fiecare lună îşi dădea rodul său, iar frunzele copacului erau pentru vindecarea neamurilor. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 22, 2)

  • Nu va mai fi noapte acolo şi nu vor mai avea nevoie nici de lumina candelei, nici de lumina soarelui, pentru că Domnul Dumnezeu îi va lumina, iar ei vor domni în vecii vecilor. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 22, 5)

  • Apoi mi-a zis: „Nu sigila cuvintele profeţiei cărţii acesteia, pentru că timpul este aproape! (Apocalipsul sf. apostol Ioan 22, 10)


“Ouço interiormente uma voz que constantemente me diz: Santifique-se e santifique!” São Padre Pio de Pietrelcina