Found 31 Results for: goliciunea

  • Goliciunea ta va fi descoperită şi ruşinea ta va fi văzută. Voi face răzbunare şi nimeni nu va sta în cale. (Cartea profetului Isaía 47, 3)

  • het Ierusalímul a păcătuit, de aceea a devenit impur. Toți cei care îl cinsteau îl disprețuiesc, pentru că au văzut goliciunea lui și el a gemut și și-a întors spatele. (Cartea Lamentaţiunilor (Plângeri) 1, 8)

  • Am trecut pe lângă tine, te-am văzut și, iată, era timpul tău, timpul iubirilor! Mi-am întins poala [mantiei] asupra ta și am acoperit goliciunea ta. Ți-am jurat și am ajuns la o alianță cu tine – oracolul Domnului Dumnezeu – și tu ai devenit a mea. (Cartea profetului Ezechiél 16, 8)

  • De aceea, mă voi întoarce ca să iau grâul meu la timpul său, mustul meu, la timpul lui hotărât, voi smulge lâna mea și inul meu cu care își acoperea goliciunea. (Cartea profetului Oséa 2, 11)

  • Acum, voi dezvălui goliciunea sa în ochii iubiților ei și nimeni nu o va salva din mâna mea. (Cartea profetului Oséa 2, 12)

  • Iată, sunt împotriva ta – oracolul Domnului Sabaót – voi dezveli poala ta până peste fața ta, voi face să vadă neamurile goliciunea ta și domniile, rușinea ta! (Cartea profetului Nahúm 3, 5)

  • Vai de cel care îl face să bea pe aproapele, de cel care amestecă otrava ta până la beție, ca să privească la goliciunea lor. (Cartea profetului Habacúc 2, 15)


“Menosprezai vossas tentações e não vos demoreis nelas. Imaginai estar na presença de Jesus. O crucificado se lança em vossos braços e mora no vosso coração. Beijai-Lhe a chaga do lado, dizendo: ‘Aqui está minha esperança; a fonte viva da minha felicidade. Seguro-vos, ó Jesus, e não me aparto de vós, até que me tenhais posto a salvo’”. São Padre Pio de Pietrelcina