Found 313 Results for: foarte

  • Fata era foarte frumoasă la chip; era fecioară şi nu o cunoscuse încă bărbat. Ea a coborât la izvor, şi-a umplut urciorul şi urca [înapoi]. (Cartea Genezei 24, 16)

  • Omul a devenit mare și a tot crescut până când a ajuns foarte bogat. (Cartea Genezei 26, 13)

  • Şi aşa omul și-a extins [bogăția] foarte mult; a avut multe turme, servitoare şi servitori, cămile şi măgari. (Cartea Genezei 30, 43)

  • Iacób s-a temut foarte mult şi l-a apucat groaza. A împărţit poporul care era cu el, turmele, cirezile şi cămilele în două tabere (Cartea Genezei 32, 8)

  • [Tocmai] atunci fiii lui Iacób au venit de la câmp. Când au auzit [aceasta], bărbaţii s-au indignat şi s-au mâniat foarte mult, pentru că acela făcuse o asemenea faptă de ocară în Israél, culcându-se cu fiica lui Iacób: aşa ceva n-ar fi trebuit să se facă. (Cartea Genezei 34, 7)

  • Şi, iată, au ieşit după ele alte şapte vaci jigărite, foarte urâte la vedere şi slabe la trup: n-am mai văzut aşa de urâte ca ele în toată ţara Egiptului. (Cartea Genezei 41, 19)

  • Nu se va mai cunoaşte belşugul în ţară din cauza acestei foamete care va urma, căci ea va fi foarte grea. (Cartea Genezei 41, 31)

  • Iosíf a strâns foarte mult grâu, cât nisipul mării de mult, încât au încetat să-l mai măsoare, pentru că era fără număr. (Cartea Genezei 41, 49)

  • Nu mai era pâine în toată ţara, căci foametea era foarte grea; ţara Egiptului şi ţara Canaán erau epuizate din pricina foametei. (Cartea Genezei 47, 13)

  • Israél a locuit în ţara Egiptului, în ţinutul Goşén. Ei au luat din el în stăpânire, au fost rodnici şi s-au înmulţit foarte mult. (Cartea Genezei 47, 27)

  • Împreună cu el au urcat care şi călăreţi, aşa încât tabăra era foarte impunătoare. (Cartea Genezei 50, 9)

  • Fiii lui Israél au fost rodnici, s-au înmulţit, au crescut [în număr] şi au devenit foarte puternici. Şi s-a umplut ţara de ei. (Cartea Exodului 1, 7)


“A ingenuidade e’ uma virtude, mas apenas ate certo ponto; ela deve sempre ser acompanhada da prudência. A astúcia e a safadeza, por outro lado, são diabólicas e podem causar muito mal.” São Padre Pio de Pietrelcina