Found 622 Results for: celui

  • Arcul lui a rămas puternic, braţele şi mâinile lui au fost făcute zvelte de mâinile Celui Puternic al lui Iacób; de acolo [vine] Păstorul şi Stânca lui Israél. (Cartea Genezei 49, 24)

  • Binecuvântările tatălui tău sunt mai puternice decât binecuvântările celor care m-au zămislit până la marginile dealurilor veşnice: ele să fie peste capul lui Iosíf şi peste creştetul celui consacrat dintre fraţii săi! (Cartea Genezei 49, 26)

  • A ieşit a doua zi şi, iată, doi evrei se certau. El i-a zis celui nelegiuit: ,,De ce îl loveşti pe semenul tău?”. (Cartea Exodului 2, 13)

  • „Dacă nu te vor crede şi nu vor asculta de glasul primului semn, vor crede glasul celui de-al doilea. (Cartea Exodului 4, 8)

  • Moise a zis: ,,Te rog, Doamne, trimite, aşadar, [mesajul tău] prin mâna celui pe care îl vei trimite!”. (Cartea Exodului 4, 13)

  • La miezul nopţii, Domnul i-a lovit pe toţi întâii născuţi din ţara Egiptului, de la întâiul născut al lui Faraón, care şedea pe tronul său, până la întâiul născut al celui închis în temniţă şi până la toţi întâii născuţi ai animalelor. (Cartea Exodului 12, 29)

  • Să nu faci rău celui străin şi să nu-l asupreşti, căci şi voi aţi fost străini în ţara Egiptului! (Cartea Exodului 22, 20)

  • Dacă împrumuţi bani celui sărman din poporul meu, să nu te comporţi cu el ca un cămătar şi să nu ceri dobândă de la el! (Cartea Exodului 22, 24)

  • Dacă vezi măgarul celui care te urăşte căzut sub povara lui, să nu treci pe lângă el, ci să-l ajuţi împreună cu el [să se ridice]! (Cartea Exodului 23, 5)

  • Să nu-l asupreşti pe străin; voi cunoaşteţi sufletul celui străin, căci şi voi aţi fost străini în ţara Egiptului. (Cartea Exodului 23, 9)

  • Preotul să ia din sângele jertfei pentru vinovăţie şi să pună pe lobul urechii drepte a celui ce se curăţă, pe degetul mare al mâinii sale drepte şi pe degetul mare al piciorului său drept! (Cartea Leviticului 14, 14)

  • Din untdelemnul care i-a rămas în palmă, preotul să pună pe lobul urechii drepte a celui ce se curăţă, pe degetul mare al mâinii drepte şi pe degetul mare al piciorului drept, deasupra sângelui jertfei pentru vinovăţie. (Cartea Leviticului 14, 17)


“Combata vigorosamente, se está interessado em obter o prêmio destinado às almas fortes.” São Padre Pio de Pietrelcina