Mosaico decorativo

Found 608 Results for: Zile Sfinte

  • Dumnezeu a zis: „Fiindcă ai cerut lucrul acesta: nu ai cerut pentru tine zile multe, nu ai cerut pentru tine bogăţii, nu ai cerut viaţa duşmanilor tăi, ci ai cerut pentru tine discernământ ca să asculţi judecata, (Cartea întâi a Regilor 3, 11)

  • La trei zile după ce am născut eu, a născut şi femeia aceasta. Locuiam împreună şi nu era niciun străin cu noi în casă; nu eram decât noi amândouă în casă. (Cartea întâi a Regilor 3, 18)

  • Şi s-a terminat lucrarea pe care a făcut-o regele Solomón la casa Domnului. Solomón a adus toate [lucrurile] sfinte ale lui Davíd, tatăl său: argintul, aurul şi vasele, şi le-a pus în vistieriile casei Domnului. (Cartea întâi a Regilor 7, 51)

  • Cuvintele acestea pe care le-am adresat în rugăciune înaintea Domnului să fie zi şi noapte aproape de Domnul, ca să facă dreptate slujitorului său şi poporului său, Israél, după nevoia fiecărei zile. (Cartea întâi a Regilor 8, 59)

  • Solomón a celebrat în acea vreme sărbătoarea cu tot Israélul care era cu el – o adunare mare venită de la intrarea în Hamát până la râul Egiptului – înaintea Domnului Dumnezeului nostru timp de şapte zile şi alte şapte zile, adică paisprezece zile. (Cartea întâi a Regilor 8, 65)

  • El le-a zis: „Mergeţi şi întoarceţi-vă la mine peste trei zile!”. Iar poporul a plecat. (Cartea întâi a Regilor 12, 5)

  • Ieroboám şi tot poporul au venit la Roboám a treia zi, după cum zisese regele: „Întoarceţi-vă la mine peste trei zile!”. (Cartea întâi a Regilor 12, 12)

  • El a dus lucrurile sfinte ale tatălui său şi lucrurile sfinte ale sale în casa Domnului: argint, aur şi obiecte. (Cartea întâi a Regilor 15, 15)

  • În al douăzeci şi şaptelea an al lui Asá, regele lui Iúda, a domnit Zimrí la Tirţá [timp de] şapte zile. Poporul îşi fixase tabăra împotriva [cetăţii] Ghibetón care era a filisténilor. (Cartea întâi a Regilor 16, 15)

  • După multe zile, cuvântul Domnului a fost [adresat] către Ilíe în al treilea an, zicând: „Mergi şi arată-te lui Aháb ca să dau ploaie pe faţa pămânului!”. (Cartea întâi a Regilor 18, 1)

  • El s-a sculat, a mâncat şi a băut; şi, cu puterea acelei hrane, a mers patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi până la muntele lui Dumnezeu, Hóreb. (Cartea întâi a Regilor 19, 8)

  • Au stat în tabără unii în faţa celorlalţi [timp de] şapte zile. În ziua a şaptea s-au apropiat în luptă şi fiii lui Israél l-au lovit pe Arám – o sută de mii de pedestraşi – într-o singură zi. (Cartea întâi a Regilor 20, 29)


"Seja modesto no olhar." São Padre Pio de Pietrelcina