Found 631 Results for: Ziduri Din Ierusalim
El, care le promisese románilor tributul din vânzarea captivilor de la Ierusalím, acum le vestea tuturor că iudeii au un apărător şi că sunt de neînvins iudeii, pentru că ei urmează legile prescrise lor de acesta. (Cartea a doua a Macabéilor 8, 36)
În acelaşi timp, şi iduméii, care stăpâneau fortăreţe bine situate, îi hărţuiau pe iudei şi, primindu-i pe fugarii din Ierusalím, încercau să întreţină războiul. (Cartea a doua a Macabéilor 10, 15)
A venit în Iudéea şi s-a apropiat de Baitsúr, loc întărit, aflat cam la cinci stádii de Ierusalím, şi a început să-l asedieze. (Cartea a doua a Macabéilor 11, 5)
Fiind încă în Ierusalím, li s-a arătat mergând înaintea lor un călăreţ în haine albe, zăngănindu-şi armele de aur. (Cartea a doua a Macabéilor 11, 8)
Atunci, toţi împreună l-au binecuvântat pe Dumnezeul cel îndurător şi au prins curaj, fiind pregătiţi să străpungă nu numai oameni, ci şi fiarele cele mai sălbatice şi ziduri de fier. (Cartea a doua a Macabéilor 11, 9)
s-a năpustit asupra lor noaptea, a dat foc portului şi flotei, astfel încât strălucirea flăcărilor se vedea până la Ierusalím, la două sute patruzeci de stádii. (Cartea a doua a Macabéilor 12, 9)
A mai atacat o altă cetate, care era întărită cu valuri de pământ şi înconjurată cu ziduri, locuită de tot felul de neamuri, al cărei nume era Caspín. (Cartea a doua a Macabéilor 12, 13)
După ce au plecat de acolo, s-au avântat înspre Scitópolis, o cetate aflată la o distanţă de şase sute de stádii de Ierusalím. (Cartea a doua a Macabéilor 12, 29)
Le-au mulţumit [celor din Scitópolis] şi i-au îndemnat ca şi pe mai departe să se arate binevoitori faţă de neamul [iudeilor]. De acolo au venit la Ierusalím cu puţin înainte de Sărbătoarea Săptămânilor. (Cartea a doua a Macabéilor 12, 31)
După ce a adunat de la fiecare, a trimis cam două mii de drahme la Ierusalím pentru jertfa pentru păcat – o faptă prea frumoasă şi nobilă – cu gândul la înviere. (Cartea a doua a Macabéilor 12, 43)
Nicanór a rămas la Ierusalím, unde nu a făcut niciun rău. Dar a dat drumul mulţimii grupelor care se adunase la el. (Cartea a doua a Macabéilor 14, 23)
Un oarecare Razís, dintre bătrânii din Ierusalím, a fost reclamat la Nicanór. El era un om care îşi iubea concetăţenii şi avea o faimă foarte frumoasă; datorită bunăvoinţei lui, era numit „părintele iudeilor”. (Cartea a doua a Macabéilor 14, 37)