Mosaico decorativo

Found 2840 Results for: Venirea Domnului

  • Dar ei şi-au bătut joc de trimişii lui Dumnezeu, i-au dispreţuit cuvintele şi i-au luat în râs pe profeţii lui, până când a venit mânia Domnului asupra poporului său şi nu a mai fost leac. (Cartea a doua a Cronicilor 36, 16)

  • [Nabucodonosór] a dus în Babilón toate obiectele din casa Domnului, cele mari şi cele mici, vistieriile casei Domnului şi vistieriile regelui şi ale căpeteniilor lui. (Cartea a doua a Cronicilor 36, 18)

  • ca să se împlinească cuvântul Domnului [rostit] prin gura lui Ieremía, până când ţara îşi va ispăşi [zilele] sale de sabát; în toate zilele dezolării ei, se va odihni până se vor împlini şaptezeci de ani. (Cartea a doua a Cronicilor 36, 21)

  • În primul an al lui Círus, regele perşilor, ca să se împlinească cuvântul Domnului [rostit] prin gura lui Ieremía, Domnul a mişcat duhul lui Círus, regele perşilor, care a pus să se transmită o veste în toată stăpânirea lui, chiar şi în scris, zicând: (Cartea a doua a Cronicilor 36, 22)

  • În primul an al lui Círus, regele perşilor, ca să se împlinească cuvântul Domnului [rostit] prin gura lui Ieremía, Domnul a mişcat duhul lui Círus, regele perşilor, care a pus să se transmită o veste în toată stăpânirea lui, chiar şi în scris, zicând: (Cartea lui Ésdra 1, 1)

  • Regele Círus a scos obiectele casei Domnului pe care le luase Nabucodonosór de la Ierusalím şi le pusese în casa dumnezeului său. (Cartea lui Ésdra 1, 7)

  • Unii dintre capii părinteşti, când au venit la casa Domnului, care este în Ierusalím, au oferit de bunăvoie pentru casa lui Dumnezeu ca să fie refăcută la locul ei. (Cartea lui Ésdra 2, 68)

  • Au aşezat altarul pe temeliile sale, căci teama era asupra lor din cauza popoarelor ţărilor şi [au adus] arderi de tot Domnului, arderile de tot de dimineaţă şi de seară. (Cartea lui Ésdra 3, 3)

  • După aceea, [au adus] arderea de tot permanentă pentru [zilele] de lună nouă, pentru toate sărbătorile sfinte ale Domnului şi pentru orice dar de bunăvoie adus Domnului. (Cartea lui Ésdra 3, 5)

  • Din ziua întâi a lunii a şaptea au început să aducă arderi de tot. Însă temeliile templului Domnului nu erau încă puse. (Cartea lui Ésdra 3, 6)

  • În anul al doilea de la venirea lor la casa lui Dumnezeu, la Ierusalím în luna a doua, Zorobabél, fiul lui Şeáltiél, Iósue, fiul lui Ioţadác, şi cu ceilalţi fraţi ai lor, preoţi şi levíţi, toţi cei care se întorseseră din captivitate la Ierusalím, i-au pus pe levíţii de la douăzeci de ani în sus să conducă lucrarea casei Domnului. (Cartea lui Ésdra 3, 8)

  • Când constructorii au pus temeliile templului Domnului, preoţii şi-au îmbrăcat veşmintele, [au luat] trâmbiţe, iar levíţii, fiii lui Asáf, aveau cimbale şi l-au lăudat pe Domnul după dispoziţiile lui Davíd, regele lui Israél. (Cartea lui Ésdra 3, 10)


"Pense na felicidade que está reservada para nós no Paraíso". São Padre Pio de Pietrelcina