Mosaico decorativo

Found 2423 Results for: Tronul Lui Israel

  • „Trimite oameni să cerceteze ţara Canaán pe care o dau fiilor lui Israél, câte unul pentru fiecare trib al părinţilor lor: să-i trimiteţi pe toţi cei care sunt căpetenii între ei!”. (Cartea Numerilor 13, 2)

  • Moise i-a trimis din pustiul Parán, după cuvântul Domnului; toţi oamenii [aceştia] erau căpetenii ale fiilor lui Israél. (Cartea Numerilor 13, 3)

  • Locul acela l-au numit Valea Eşcól, datorită strugurelui pe care l-au tăiat de acolo fiii lui Israél. (Cartea Numerilor 13, 24)

  • Au mers şi au venit la Moise şi la Áaron şi la toată adunarea fiilor lui Israél, în pustiul Parán, la Cádeş. Le-au adus ştiri lor şi întregii adunări şi le-au arătat roadele ţării. (Cartea Numerilor 13, 26)

  • Şi au răspândit zvonuri rele înaintea fiilor lui Israél despre ţara pe care o cercetaseră spunând: „ţara pe care am străbătut-o ca s-o cercetăm este o ţară care-şi devorează locuitorii; tot poporul pe care l-am văzut în ea sunt oameni de statură înaltă. (Cartea Numerilor 13, 32)

  • Toţi fiii lui Israél au murmurat împotriva lui Moise şi a lui Áaron şi toată adunarea le-a zis: „De-am fi murit în ţara Egiptului sau de-am muri în pustiul acesta! (Cartea Numerilor 14, 2)

  • Moise şi Áaron au căzut cu faţa la pământ înaintea întregii adunări a comunităţii fiilor lui Israél. (Cartea Numerilor 14, 5)

  • Şi au vorbit întregii adunări a fiilor lui Israél: „Ţara pe care am străbătut-o ca s-o cercetăm este o ţară foarte, foarte bună. (Cartea Numerilor 14, 7)

  • Toată adunarea vorbea să-i ucidă cu pietre când gloria Domnului s-a arătat tuturor fiilor lui Israél peste cortul întâlnirii. (Cartea Numerilor 14, 10)

  • „Până când va murmura această comunitate rea împotriva mea? Am auzit murmurările fiilor lui Israél care murmură împotriva mea. (Cartea Numerilor 14, 27)

  • Moise a spus aceste lucruri tuturor fiilor lui Israél şi poporul s-a întristat mult. (Cartea Numerilor 14, 39)

  • „Vorbeşte-le fiilor lui Israél şi spune-le: «Când veţi intra în ţara pe care v-o dau ca să vă aşezaţi locuinţele (Cartea Numerilor 15, 2)


"Quem te agita e te atormenta é o demônio. Quem te consola é Deus!" São Padre Pio de Pietrelcina