Found 2920 Results for: Templul Domnului
Dacă vi se va părea greu să slujiţi Domnului, alegeţi pentru voi astăzi pe cine să slujiţi: dacă pe dumnezeii pe care i-au slujit părinţii voştri dincolo de Râu sau pe dumnezeii amoréilor care locuiesc în ţara voastră! Dar eu şi casa mea îl vom sluji pe Domnul. (Cartea lui Iósue 24, 15)
Iósue a zis poporului: „Nu veţi putea să slujiţi Domnului, căci este un Dumnezeu sfânt, un Dumnezeu gelos; nu va ierta fărădelegile şi păcatele voastre. (Cartea lui Iósue 24, 19)
Iósue a scris aceste lucruri în Cartea Legii lui Dumnezeu. A luat o piatră mare şi a ridicat-o acolo sub stejarul care era lângă sanctuarul Domnului. (Cartea lui Iósue 24, 26)
După aceste lucruri, Iósue, fiul lui Nun, slujitorul Domnului, a murit. El avea o sută zece ani. (Cartea lui Iósue 24, 29)
Îngerul Domnului a urcat de la Ghilgál la Bochím şi a zis: „Eu v-am scos din Egipt şi v-am adus în ţara pe care am jurat-o părinţilor voştri. Şi am zis: «Nu voi rupe alianţa mea cu voi niciodată; (Cartea Judecătorilor 2, 1)
După ce a spus îngerul Domnului aceste cuvinte tuturor fiilor lui Israél, poporul şi-a ridicat glasul şi a plâns. (Cartea Judecătorilor 2, 4)
Au pus acelui loc numele Bochím şi au adus acolo Domnului jertfe. (Cartea Judecătorilor 2, 5)
Iósue, fiul lui Nun, slujitorul Domnului, a murit. El avea o sută zece ani. (Cartea Judecătorilor 2, 8)
Fiii lui Israél au făcut ceea ce nu-i plăcea Domnului şi au început să slujească baalilor. (Cartea Judecătorilor 2, 11)
L-au părăsit pe Domnul Dumnezeul părinţilor lor care i-a scos din ţara Egiptului şi au mers după alţi dumnezei, dintre dumnezeii popoarelor care-i înconjurau: s-au închinat înaintea lor şi au provocat mânia Domnului. (Cartea Judecătorilor 2, 12)
Oriunde ieşeau, mâna Domnului era împotriva lor ca să le facă rău, după cum spusese Domnul şi după cum Domnul le jurase. Şi erau foarte strâmtoraţi. (Cartea Judecătorilor 2, 15)
Ei n-au ascultat nici de judecătorii lor, căci s-au desfrânat cu alţi dumnezei şi s-au închinat înaintea lor. S-au îndepărtat repede de la calea pe care au umblat părinţii lor ascultând de poruncile Domnului. Ei nu au făcut aşa. (Cartea Judecătorilor 2, 17)