Found 15 Results for: Smochine

  • Au ajuns pînă la valea Eşcól; acolo au tăiat o ramură de viţă cu un strugure – pe care l-au dus cu ajutorul unui toiag în doi – [şi au luat] rodii şi smochine. (Cartea Numerilor 13, 23)

  • Abigáil s-a grăbit să ia două sute de pâini, două burdufuri cu vin, cinci oi pregătite, cinci măsuri de grâu prăjit, o sută de turte cu stafide şi două sute de legături de smochine şi le-a pus pe măgari. (Cartea întâi a lui Samuél 25, 18)

  • I-au dat o bucată de turtă de smochine şi două de stafide. A mâncat şi i-a revenit suflarea, căci nu mâncase pâine şi nu băuse apă de trei zile şi de trei nopţi. (Cartea întâi a lui Samuél 30, 12)

  • Isaía a zis: „Luaţi o turtă cu smochine!”. Au luat-o, au pus-o pe umflătură şi el s-a vindecat. (Cartea a doua a Regilor 20, 7)

  • Chiar cei ce locuiau lângă ei până la Isahár, Zabulón şi Neftáli aduceau hrană pe măgari, pe cămile, pe catâri şi pe boi: făină, turte din smochine şi din stafide, vin, untdelemn, boi şi oi din belşug, căci era bucurie în Israél. (Cartea întâi a Cronicilor 12, 41)

  • În acele zile am văzut în Iúda [oameni] care călcau în teasc în [zi de] sabát, care aduceau snopi şi îi încărcau pe măgari, ba chiar şi vin, struguri şi smochine şi orice fel de poveri: le aduceau la Ierusalím în zi de sabát. Iar eu am mărturisit [împotriva lor] în ziua când vindeau mărfurile. (Cartea lui Nehemía 13, 15)

  • Le dădeam preoţilor, fiii lui Áaron, pentru altar. Iar zeciuiala din grâu, din vin, din untdelemn, din rodii, din smochine şi din celelalte fructe o dădeam fiilor lui Lévi care slujeau la Ierusalím. A doua zeciuială o transformam în argint pentru şase ani, mergeam şi o cheltuiam la Ierusalím în fiecare an. (Cartea lui Tobía 1, 7)

  • Isaía zisese: „Să se ia o turtă de smochine, să se pună peste rană şi va trăi!”. (Cartea profetului Isaía 38, 21)

  • Vreau să adun recolta lor – oracolul Domnului –, dar nu mai sunt struguri în vie, nu mai sunt smochine în smochin; frunzele se vor veşteji şi le voi pune să fie călcate în picioare. (Cartea profetului Ieremía 8, 13)

  • Domnul mi-a arătat şi, iată, două coşuri cu smochine aşezate în faţa Templului Domnului după ce Nabucodonosór, regele Babilónului, i-a dus în captivitate pe Iehonía, fiul lui Ioiachím, regele lui Iúda, pe conducătorii lui Iúda, pe lucrătorii în lemn şi pe cei în fier din Ierusalím: i-a dus în Babilón. (Cartea profetului Ieremía 24, 1)

  • Un coş avea smochine foarte bune, ca smochinele dintâi, iar celălalt coş avea smochine foarte rele, încât nu puteau fi mâncate de rele ce erau. (Cartea profetului Ieremía 24, 2)

  • Domnul mi-a zis: „Ce vezi, Ieremía?”. Eu am răspuns: „Nişte smochine!”. Smochinele cele bune sunt foarte bune, iar cele rele sunt foarte rele şi nu pot fi mâncate de rele ce sunt”. (Cartea profetului Ieremía 24, 3)


“O Senhor sempre orienta e chama; mas não se quer segui-lo e responder-lhe, pois só se vê os próprios interesses. Às vezes, pelo fato de se ouvir sempre a Sua voz, ninguém mais se apercebe dela; mas o Senhor ilumina e chama. São os homens que se colocam na posição de não conseguir mais escutar.” São Padre Pio de Pietrelcina