Found 29 Results for: Scriptură

  • a Multe manuscrise, căutând să armonizeze textul cu Lc 22,7; Is 53,12, introduc v. 28: „Astfel s-a împlinit Scriptura care spune: «Şi a fost socotit cu cei fărădelege»”. (Evanghelia după sf. Marcu 15, 28)

  • A început apoi să le vorbească: „Astăzi s-a împlinit Scriptura aceasta pe care aţi [ascultat-o] cu urechile voastre!”. (Evanghelia după sf. Luca 4, 21)

  • Deci, când a înviat din morţi, discipolii lui şi-au amintit că a spus aceasta şi au crezut în Scriptură şi în cuvântul pe care îl spusese Isus. (Evanghelia după sf. Ioan 2, 22)

  • Cel care crede în mine, după cum spune Scriptura, «râuri de apă vie vor curge din pieptul lui»”. (Evanghelia după sf. Ioan 7, 38)

  • Nu a spus oare Scriptura: Cristos vine din descendenţa lui Davíd şi din Betleém, satul de unde era Davíd?”. (Evanghelia după sf. Ioan 7, 42)

  • Dacă i-a numit «dumnezei» pe cei către care a fost cuvântul lui Dumnezeu – şi Scriptura nu poate fi desfiinţată – (Evanghelia după sf. Ioan 10, 35)

  • Nu vorbesc despre voi toţi; eu ştiu pe cine am ales, dar trebuie să se împlinească Scriptura: «Cel care mănâncă pâinea mea şi-a ridicat călcâiul împotriva mea». (Evanghelia după sf. Ioan 13, 18)

  • Cât timp am fost cu ei, eu i-am păstrat în numele tău pe care mi l-ai dat şi i-am păzit şi nimeni dintre ei nu s-a pierdut, în afară de fiul pierzării, ca să se împlinească Scriptura. (Evanghelia după sf. Ioan 17, 12)

  • aşadar, au zis unii către alţii: „Să nu o rupem, ci să tragem la sorţi pentru ea, a cui să fie!”. Aceasta ca să se împlinească Scriptura: „Au împărţit între ei hainele mele şi pentru tunica mea au aruncat zaruri”. (Evanghelia după sf. Ioan 19, 24)

  • (Mt 27,45-56; Mc 15,33-41; Lc 23,44-49) După aceasta, văzând Isus că toate s-au împlinit, ca să se împlinească Scriptura, a zis: „Mi-e sete”. (Evanghelia după sf. Ioan 19, 28)

  • Acestea s-au făcut ca să se împlinească Scriptura: „Nu i se va zdrobi niciun os”. (Evanghelia după sf. Ioan 19, 36)

  • Iar în altă parte, Scriptura mai spune: „Vor privi la cel pe care l-au străpuns”. (Evanghelia după sf. Ioan 19, 37)


“Deus quer que as suas misérias sejam o trono da Sua misericórdia.” São Padre Pio de Pietrelcina