Mosaico decorativo

Found 20590 Results for: Să

  • El a controlat începând cu cel mai în vârstă şi sfârşind cu cel mai tânăr. Cupa a fost găsită în sacul lui Beniamín. (Cartea Genezei 44, 12)

  • Iúda şi fraţii lui au ajuns la casa lui Iosíf pe când era el încă acolo şi au căzut cu faţa la pământ înaintea lui. (Cartea Genezei 44, 14)

  • Iosíf le-a zis: „De ce aţi făcut o faptă ca aceasta? Oare n-aţi ştiut că un om ca mine poate să ghicească?”. (Cartea Genezei 44, 15)

  • Iúda a răspuns: „Ce să spunem domnului nostru? Ce să mai vorbim? Cum să ne îndreptăţim? Dumnezeu a descoperit nelegiuirea servitorilor tăi. Iată, suntem sclavi ai domnului nostru: şi noi, şi acela în mâna căruia s-a găsit cupa!”. (Cartea Genezei 44, 16)

  • El a zis: „Departe de mine să fac aşa ceva! Omul în mâna căruia s-a găsit cupa va fi sclavul meu; voi mergeţi cu pace la tatăl vostru!”. (Cartea Genezei 44, 17)

  • Iúda s-a apropiat de el şi i-a spus: „Te rog, domnul meu, îngăduie slujitorului tău să vorbească înaintea domnului meu fără ca mânia ta să se aprindă împotriva slujitorului tău; căci tu eşti ca Faraón. (Cartea Genezei 44, 18)

  • Domnul meu i-a întrebat pe servitorii săi, zicând: «Mai trăieşte tatăl vostru şi mai aveţi vreun frate?». (Cartea Genezei 44, 19)

  • Noi am răspuns domnului meu: «Noi avem un tată bătrân şi un frate mai mic, care i s-a născut la bătrâneţe. Fratele lui a murit, iar el a rămas singurul copil al mamei sale şi tatăl său îl iubeşte». (Cartea Genezei 44, 20)

  • Atunci tu ai spus servitorilor tăi: «Faceți-l să coboare la mine ca să-l văd cu ochii mei!». (Cartea Genezei 44, 21)

  • Noi am zis domnului meu: «Băiatul nu-l poate părăsi pe tatăl său; căci dacă îşi va părăsi tatăl, acesta va muri». (Cartea Genezei 44, 22)

  • noi i-am zis: «Nu putem coborî; dacă este cu noi fratele nostru mai mic, atunci coborâm. Căci nu putem să mai vedem faţa acelui om dacă fratele nostru mai mic nu este cu noi». (Cartea Genezei 44, 26)

  • Căci servitorul tău a garantat pentru tânăr în faţa tatălui meu, spunând: «Dacă nu-l voi aduce [înapoi] la tine, vinovat să fiu faţă de tatăl meu pentru toate zilele [mele]!». (Cartea Genezei 44, 32)


"Sigamos o caminho que nos conduz a Deus." São Padre Pio de Pietrelcina