Found 158 Results for: Război

  • Jumătatea care era partea celor care ieşiseră la război a fost în număr de trei sute treizeci şi şapte de mii de oi. (Cartea Numerilor 31, 36)

  • Jumătatea cuvenită fiilor lui Israél pe care o împărţise Moise de la bărbaţii care fuseseră la război (Cartea Numerilor 31, 42)

  • I-au zis lui Moise: „Slujitorii tăi au făcut calculul bărbaţilor de război care au fost sub mâna noastră şi nu lipseşte niciunul dintre noi. (Cartea Numerilor 31, 49)

  • Oamenii de război prădaseră fiecare pentru sine. (Cartea Numerilor 31, 53)

  • Moise le-a spus fiilor lui Gad şi fiilor lui Rubén: „Fraţii voştri să meargă la război şi voi să rămâneţi aici? (Cartea Numerilor 32, 6)

  • iar slujitorii tăi, toţi înarmaţi pentru război, vor merge înaintea Domnului la luptă, aşa cum zice domnul meu”. (Cartea Numerilor 32, 27)

  • Timpul cât am mers de la Cádeş-Barnéa până când am trecut valea Zéred a fost de treizeci şi opt de ani, până când a dispărut din mijlocul taberei toată generaţia oamenilor de război, după cum le jurase Domnul. (Cartea Deuteronómului 2, 14)

  • După ce au murit toţi bărbaţii de război din mijlocul poporului, (Cartea Deuteronómului 2, 16)

  • «Ridicaţi-vă, plecaţi şi treceţi râul Arnón! Iată, îl dau pe mâna ta pe Sihón, regele din Heşbón, amoréul, şi ţara lui! Începe, ia în stăpânire şi fă război cu el! (Cartea Deuteronómului 2, 24)

  • Când vei merge la război împotriva duşmanilor tăi şi vei vedea cai şi care şi un popor mai mare decât tine, să nu te temi de ei, căci Domnul Dumnezeul tău, care te-a scos din ţara Egiptului, este cu tine! (Cartea Deuteronómului 20, 1)

  • Dacă nu primeşte pacea cu tine şi vrea să facă război cu tine, atunci s-o asediezi. (Cartea Deuteronómului 20, 12)

  • Numai copacii pe care-i cunoşti că nu sunt pomi [buni] de mâncat, pe aceştia poţi să-i tai şi să-i dobori şi să faci întărituri împotriva cetăţii care face război cu tine până va cădea. (Cartea Deuteronómului 20, 20)


Como distinguir uma tentação de um pecado e como estar certo de que não se pecou? – perguntou um penitente. Padre Pio sorriu e respondeu: “Como se distingue um burro de um homem? O burro tem de ser conduzido; o homem conduz a si mesmo!” São Padre Pio de Pietrelcina