Mosaico decorativo

Found 2629 Results for: Promisiunea Lui Dumnezeu

  • Dumnezeu a venit la Balaám şi i-a zis: „Cine sunt oamenii aceştia care sunt la tine?”. (Cartea Numerilor 22, 9)

  • Balaám i-a răspuns lui Dumnezeu: „Bálac, fiul lui Ţipór, regele din Moáb, i-a trimis la mine [să-mi spună]: (Cartea Numerilor 22, 10)

  • Dumnezeu i-a zis lui Balaám: „Să nu te duci cu ei şi nici să nu blestemi poporul, căci el este binecuvântat!”. (Cartea Numerilor 22, 12)

  • Dumnezeu a venit la Balaám în timpul nopţii şi i-a zis: „Dacă vin la tine oamenii [aceia], scoală-te şi du-te cu ei; dar să faci numai ce-ţi voi spune!”. (Cartea Numerilor 22, 20)

  • Dumnezeu s-a aprins de mânie pentru că plecase. Îngerul Domnului s-a aşezat în drum ca să i se împotrivească. Iar Balaám era călare pe măgăriţa lui şi doi slujitori ai lui erau cu el. (Cartea Numerilor 22, 22)

  • Balaám i-a zis lui Bálac: „Iată că am venit la tine; acum, nu voi putea să zic nimic: cuvântul pe care Dumnezeu îl va pune în gura mea, pe acela îl voi spune”. (Cartea Numerilor 22, 38)

  • Dumnezeu i-a venit în întâmpinare lui Balaám şi [acesta] i-a zis: „Am ridicat şapte altare şi pe fiecare altar am adus câte un viţel şi câte un berbec”. (Cartea Numerilor 23, 4)

  • Cum să-l blestem pe cel pe care nu-l blestemă Dumnezeu? Cum să-l insult pe cel pe care nu-l insultă Domnul? (Cartea Numerilor 23, 8)

  • [Balaám] i-a zis lui Bálac: „Stai aici, lângă arderea ta de tot, iar eu mă voi duce înaintea lui [Dumnezeu]!”. (Cartea Numerilor 23, 15)

  • Dumnezeu nu este om ca să mintă, nici fiu de om ca să-i pară rău. A spus el şi nu a făcut? A făgăduit el şi nu a împlinit? (Cartea Numerilor 23, 19)

  • Dumnezeu l-a scos din Egipt şi este pentru el precum coarnele bivolului. (Cartea Numerilor 23, 22)

  • Magie nu este împotriva lui Iacób, nici vrăjitorie împotriva lui Israél. Ca atunci când s-a spus despre Iacób şi Israél: «Ce [lucruri mari] a făcut Dumnezeu!». (Cartea Numerilor 23, 23)


"Lembre-se de que você tem no Céu não somente um pai, mas também uma Mãe". São Padre Pio de Pietrelcina