Found 232 Results for: Noştri

  • Noi am păcătuit împreună cu părinţii noştri; am săvârşit răul, am săvârşit nelegiuirea. (Cartea Psalmilor 106, 6)

  • Părinţii noştri, în Egipt, n-au înţeles minunile tale, nu şi-au amintit de mulţimea îndurărilor tale, ci s-au răzvrătit la mare, la Marea Roşie. (Cartea Psalmilor 106, 7)

  • În Dumnezeu vom săvârşi fapte măreţe şi el îi va doborî pe asupritorii noştri. (Cartea Psalmilor 108, 14)

  • Domnul a făcut acest lucru şi este minunat în ochii noştri. (Cartea Psalmilor 118, 23)

  • Iată, ca ochii slujitorilor spre mâna stăpânilor, ca ochii slujitoarei spre mâna stăpânei sale, aşa sunt ochii noştri [îndreptaţi] spre Domnul Dumnezeul nostru până când ne va arăta îndurarea sa! (Cartea Psalmilor 123, 2)

  • El ne-a mântuit de asupritorii noştri, pentru că veşnică este îndurarea lui! (Cartea Psalmilor 136, 24)

  • Căci acolo, cei care ne-au dus în robie ne cereau cuvintele cântărilor şi opresorii noştri ne cereau veselie: „Cântaţi-ne din cântările Siónului!”. (Cartea Psalmilor 137, 3)

  • Fiii noştri să fie ca vlăstarele ce cresc în tinereţea lor; fiicele noastre, precum coloanele din unghiuri, sculptate, pentru templu. (Cartea Psalmilor 144, 12)

  • boii noştri să fie viguroşi. Să nu fie ieşire, nici spărtură şi nici ţipăt în pieţele noastre! (Cartea Psalmilor 144, 14)

  • eu, fiii mei şi fraţii mei vom umbla în alianţa părinţilor noştri. (Cartea întâi a Macabéilor 2, 20)

  • Atunci a zis fiecare către vecinul său: „Dacă acum toţi vom face aşa cum au făcut fraţii noştri şi nu ne vom lupta împotriva neamurilor pentru sufletele noastre şi pentru prescrierile noastre, îndată ne vor şterge de pe pământ”. (Cartea întâi a Macabéilor 2, 40)

  • Au ţinut sfat în ziua aceea şi au zis: „Orice om care ar veni împotriva noastră la luptă în zi de sabát, vom lupta împotriva lui, ca să nu murim cu toţii aşa cum au murit fraţii noştri care erau în locurile ascunse”. (Cartea întâi a Macabéilor 2, 41)


“Pobres e desafortunadas as almas que se envolvem no turbilhão de preocupações deste mundo. Quanto mais amam o mundo, mais suas paixões crescem, mais queimam de desejos, mais se tornam incapazes de atingir seus objetivos. E vêm, então, as inquietações, as impaciências e terríveis sofrimentos profundos, pois seus corações não palpitam com a caridade e o amor. Rezemos por essas almas desafortunadas e miseráveis, para que Jesus, em Sua infinita misericórdia, possa perdoá-las e conduzi-las a Ele.” São Padre Pio de Pietrelcina