Found 2942 Results for: Născut Din Dumnezeu
Priviţi la Abrahám, părintele vostru, şi la Sára, cea care v-a născut! Pentru că eu am chemat unul, l-am binecuvântat şi l-am înmulţit. (Cartea profetului Isaía 51, 2)
Căci aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: «Odinioară, poporul a coborât în Egipt ca să locuiască acolo ca străin, iar Asíria i-a oprimat fără motiv». (Cartea profetului Isaía 52, 4)
Iar el a purtat suferinţele noastre şi durerile noastre le-a luat asupra lui. Noi l-am considerat lovit, bătut de Dumnezeu şi umilit. (Cartea profetului Isaía 53, 4)
Bucură-te, tu, cea sterilă, care nu ai născut! Strigă de bucurie, tu, care nu ai simţit durerile naşterii, pentru că mai mulţi vor fi fiii celei părăsite decât ai celei măritate, zice Domnul! (Cartea profetului Isaía 54, 1)
Oracolul Domnului Dumnezeu, al celui care-i adună pe cei risipiţi ai lui Israél: „Îi voi aduna la el, pe lângă cei adunaţi deja”. (Cartea profetului Isaía 56, 8)
Pe mine mă caută zi de zi şi căile mele doresc să le cunoască ca un neam care face dreptatea şi nu părăseşte judecata Dumnezeului său. Cer de la mine judecata dreaptă şi le place să se apropie de Dumnezeu. (Cartea profetului Isaía 58, 2)
Duhul Domnului Dumnezeu este asupra mea; de aceea Domnul m-a uns şi m-a trimis să aduc vestea cea bună săracilor, să leg [rănile] celor cu inima zdrobită, să vestesc eliberare celor captivi şi deschidere a porţilor celor închişi; (Cartea profetului Isaía 61, 1)
Căci precum pământul face să răsară lăstarii şi o grădină face să crească semănăturile, tot aşa Domnul Dumnezeu va face să răsară dreptatea şi lauda înaintea tuturor popoarelor. (Cartea profetului Isaía 61, 11)
Din veşnicie nu s-a auzit şi nu a ajuns la ureche, ochiul nu a văzut alt Dumnezeu, în afară de tine, ca să facă [astfel de lucruri] pentru cel care se încrede în el. (Cartea profetului Isaía 64, 3)
De aceea, aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Iată, slujitorii mei vor mânca, iar voi veţi flămânzi; iată, slujitorii mei vor bea, iar voi veţi înseta; iată, slujitorii mei se vor bucura, iar voi veţi fi făcuţi de ruşine! (Cartea profetului Isaía 65, 13)
Veţi lăsa numele voastre spre blestem aleşilor mei şi Domnul Dumnezeu vă va da la moarte; dar slujitorilor săi le va da un alt nume. (Cartea profetului Isaía 65, 15)
Înainte să aibă durerile naşterii, a născut; mai înainte să vină asupra ei durerile, a născut un fiu. (Cartea profetului Isaía 66, 7)