Found 3658 Results for: Mar
Ca urmare, porunciţi să-i oprească pe aceşti oameni şi cetatea aceasta să nu fie construită până când nu se va da poruncă din partea mea! (Cartea lui Ésdra 4, 21)
Să fie cunoscut regelui că noi am mers în provincia Iudéea, la casa Dumnezeului celui Mare care se construieşte cu pietre mari şi se pune lemn în ziduri şi lucrarea aceasta continuă cu perseverenţă şi are succes în mâinile lor. (Cartea lui Ésdra 5, 8)
Acesta este răspunsul pe care ni l-au dat: «Noi suntem slujitorii Dumnezeului cerurilor şi al pământului şi reconstruim casa care fusese zidită cu mult timp în urmă; un mare rege al lui Israél a construit-o şi a terminat-o. (Cartea lui Ésdra 5, 11)
Au adus pentru dedicarea acestei case a lui Dumnezeu o sută de viţei, două sute de berbeci, patru sute de miei şi, ca jertfe pentru păcat pentru tot Israélul, doisprezece ţapi, după numărul triburilor lui Israél. (Cartea lui Ésdra 6, 17)
fiul lui Amária, fiul lui Azaría, fiul lui Meraiót, (Cartea lui Ésdra 7, 3)
fiul lui Abişúa, fiul lui Pinhás, fiul lui Eleazár, fiul lui Áaron, marele preot, (Cartea lui Ésdra 7, 5)
Dintre fiii lui Pinhás, Gherşóm; dintre fiii lui Itamár, Daniél; dintre fiii lui Davíd, Hatúş; (Cartea lui Ésdra 8, 2)
Fiind toate după număr şi greutate, au fost puse în scris în acel moment toate cantităţile. (Cartea lui Ésdra 8, 34)
Şi am zis: „Dumnezeul meu, mi-e ruşine şi nu îndrăznesc să-mi ridic faţa către tine. Căci păcatele noastre s-au înmulţit până peste cap şi vinovăţiile s-au mărit până la ceruri. (Cartea lui Ésdra 9, 6)
Din zilele părinţilor noştri, noi suntem în mare vinovăţie; pentru păcatele noastre am fost daţi noi, regii noştri şi preoţii noştri în mâna regilor ţărilor, sabiei, captivităţii, prăzii şi ruşinii feţei, cum este astăzi. (Cartea lui Ésdra 9, 7)
După tot ce a venit asupra noastră din cauza faptelor noastre rele şi a vinovăţiilor noastre mari, tu, Dumnezeul nostru, ne-ai pedepsit mai puţin decât [meritau] păcatele noastre şi ne-ai dat un rest ca acesta, (Cartea lui Ésdra 9, 13)
În timp ce Ésdra se ruga şi mărturisea plângând şi căzând în faţa casei lui Dumnezeu, s-a întrunit la el o adunare foarte mare de bărbaţi, femei şi copii. Poporul plângea cu lacrimi. (Cartea lui Ésdra 10, 1)