Mosaico decorativo

Found 3658 Results for: Mar

  • O, dacă ai fi fost atent la poruncile mele! Pacea ta ar fi fost ca un râu şi dreptatea ta, ca valurile mării. (Cartea profetului Isaía 48, 18)

  • Ieşiţi din Babilón, fugiţi dintre caldéi! Cu strigăt de bucurie daţi de ştire, faceţi auzită aceasta, faceţi să ajungă până la marginile pământului: „Domnul l-a răscumpărat pe slujitorul său Iacób. (Cartea profetului Isaía 48, 20)

  • El zice: „Este puţin să fii slujitorul meu, ca să ridici triburile lui Iacób şi să-i aduci înapoi pe cei rămaşi ai lui Israél. Te-am pus lumină pentru popoare, ca să fie mântuirea mea până la marginile pământului”. (Cartea profetului Isaía 49, 6)

  • De ce la venirea mea nu era nimeni? Am strigat şi nu era nimeni care să răspundă? Oare s-a scurtat mâna mea şi nu mai poate elibera şi nu mai este putere în mine ca să salvez? Iată, cu mustrarea mea am făcut să se usuce marea şi am făcut să se întoarcă râurile în pustiu! Peştii din ele s-au împuţit, pentru că nu mai este apă şi mor de sete. (Cartea profetului Isaía 50, 2)

  • Oare nu eşti tu cel care a uscat marea, apele abisului celui mare, şi a făcut adâncul mării un drum pe care să treacă cei răscumpăraţi? (Cartea profetului Isaía 51, 10)

  • Eu, Domnul Dumnezeul tău, sunt cel care stârneşte marea şi face să vuiască valurile ei: Domnul Sabaót este numele meu. (Cartea profetului Isaía 51, 15)

  • Trezeşte-te, trezeşte-te şi ridică-te, Ierusalím, tu care ai băut din mâna Domnului cupa mâniei sale, tu care ai băut până la capăt potirul cel mare al ameţelii! (Cartea profetului Isaía 51, 17)

  • Aşa vorbeşte Domnul, Domnul Dumnezeul tău, cel care apără cauza poporului său: «Am luat din mâna ta cupa ameţelii, potirul cel mare al furiei mele: nu îl vei mai bea». (Cartea profetului Isaía 51, 22)

  • Domnul şi-a descoperit braţul său cel sfânt înaintea tuturor popoarelor, căci au văzut toate marginile pământului mântuirea Dumnezeului nostru. (Cartea profetului Isaía 52, 10)

  • De aceea, îi voi face parte cu cei mari şi cu cei puternici va împărţi prada, pentru că şi-a dat sufletul la moarte şi a fost numărat împreună cu cei nelegiuiţi. Dar el purta păcatul multora şi mijlocea pentru cei nelegiuiţi. (Cartea profetului Isaía 53, 12)

  • Bucură-te, tu, cea sterilă, care nu ai născut! Strigă de bucurie, tu, care nu ai simţit durerile naşterii, pentru că mai mulţi vor fi fiii celei părăsite decât ai celei măritate, zice Domnul! (Cartea profetului Isaía 54, 1)

  • Pentru câteva clipe te-am părăsit, dar te voi aduce înapoi cu mare îndurare. (Cartea profetului Isaía 54, 7)


"A mulher forte é a que tem temor de Deus e faz a vontade de Deus." São Padre Pio de Pietrelcina