Mosaico decorativo

Found 3855 Results for: Loialitate Față De Dumnezeu

  • Aceasta este binecuvântarea cu care Moise, omul lui Dumnezeu, i-a binecuvântat pe fiii lui Israél înainte de a muri. (Cartea Deuteronómului 33, 1)

  • L-a îngropat în vale, în ţara Moáb, faţă în faţă cu Bet-Peór. Nimeni nu-i ştie mormântul până în ziua de azi. (Cartea Deuteronómului 34, 6)

  • Nu s-a mai ridicat în Israél profet ca Moise pe care să-l fi cunoscut Domnul faţă către faţă, (Cartea Deuteronómului 34, 10)

  • Am auzit şi ni s-a înmuiat inima şi nimeni nu a mai avut curaj înaintea voastră, pentru că Domnul Dumnezeul vostru este Dumnezeu sus în ceruri şi jos pe pământ. (Cartea lui Iósue 2, 11)

  • Acum, vă rog, juraţi-mi pe Domnul că, aşa cum eu am arătat bunăvoinţă faţă de voi, şi voi veţi arăta bunăvoinţă faţă de casa tatălui meu; şi daţi-mi un semn sigur (Cartea lui Iósue 2, 12)

  • Oamenii i-au zis: „Viaţa noastră pentru a voastră, până la moarte! Dacă nu veţi descoperi această faptă a noastră, când Domnul ne va da ţara aceasta, vom arăta faţă de voi bunăvoinţă şi fidelitate”. (Cartea lui Iósue 2, 14)

  • apele Iordánului care coborau de sus s-au adunat ca într-un dig până foarte departe, la Adám, cetatea care este lângă Ţartán, iar cele care coborau către marea din Arabáh, Marea Sărată, au secat complet. Poporul a trecut în faţa Ierihónului. (Cartea lui Iósue 3, 16)

  • Când poporul a terminat de traversat, a trecut şi arca Domnului, iar preoţii au trecut în faţa poporului. (Cartea lui Iósue 4, 11)

  • Când au auzit toţi regii amoréilor care erau dincolo de Iordán, spre apus, şi toţi regii canaaneénilor care erau lângă mare cum a secat Domnul apele Iordánului înaintea fiilor lui Israél până când l-au trecut, li s-au înmuiat inimile şi nu mai era suflare în ei în faţa fiilor lui Israél. (Cartea lui Iósue 5, 1)

  • El a răspuns: ,,Nu, eu sunt căpetenia oştirii Domnului; acum am venit”. Iósue s-a aruncat cu faţa la pământ, s-a prosternat şi i-a zis: „Ce spune Domnul meu slujitorului său?”. (Cartea lui Iósue 5, 14)

  • Ierihónul era închis şi încuiat în faţa fiilor lui Israél. Nimeni nu ieşea şi nimeni nu intra. (Cartea lui Iósue 6, 1)

  • Fiii lui Israél au violat [regula] nimicirii: Acán, fiul lui Carmí, fiul lui Zabdí, fiul lui Zérah, din tribul lui Iúda, a luat din ce era dat nimicirii; şi s-a aprins mânia lui Dumnezeu împotriva fiilor lui Israél. (Cartea lui Iósue 7, 1)


"Se você fala das próprias virtudes para se exibir ou para vã ostentação perde todo o mérito." São Padre Pio de Pietrelcina