Mosaico decorativo

Found 2678 Results for: Frică De Dumnezeu

  • căci Dumnezeu prevăzuse ceva mai bun pentru noi, pentru ca ei să nu ajungă la desăvârşire fără noi. (Scrisoarea către Evrei 11, 40)

  • cu ochii aţintiţi la Isus, începutul şi desăvârşirea credinţei, care, în vederea bucuriei ce îi era propusă, a îndurat crucea şi, neţinând seama de ruşinea ei, s-a aşezat la dreapta tronului lui Dumnezeu! (Scrisoarea către Evrei 12, 2)

  • Ceea ce înduraţi este spre învăţătura [voastră]. Dumnezeu vă tratează ca pe nişte fii; căci care este fiul pe care tatăl nu-l pedepseşte? (Scrisoarea către Evrei 12, 7)

  • Vegheaţi ca nimănui să nu-i lipsească harul lui Dumnezeu, pentru ca nicio rădăcină de amărăciune să nu crească provocând tulburare şi prin ea să se molipsească mulţi! (Scrisoarea către Evrei 12, 15)

  • de comunitatea întâilor-născuţi înscrişi în ceruri, de Dumnezeu, judecătorul tuturor, de sufletele celor drepţi duşi la desăvârşire, (Scrisoarea către Evrei 12, 23)

  • De aceea, noi care am primit împărăţia nezdruncinată avem harul prin care aducem cult într-un mod plăcut lui Dumnezeu, cu evlavie şi teamă, (Scrisoarea către Evrei 12, 28)

  • Căsătoria să fie cinstită în toate privinţele, patul conjugal să fie neîntinat, pentru că pe cei desfrânaţi şi adulteri îi va judeca Dumnezeu! (Scrisoarea către Evrei 13, 4)

  • Amintiţi-vă de conducătorii voştri care v-au vorbit despre cuvântul lui Dumnezeu şi, considerând împlinirea vieţii lor, imitaţi credinţa lor! (Scrisoarea către Evrei 13, 7)

  • Aşadar, să-i oferim lui Dumnezeu prin el o jertfă de laudă continuă, adică rodul buzelor care mărturisesc numele lui! (Scrisoarea către Evrei 13, 15)

  • Nu uitaţi binefacerea şi întrajutorarea, pentru că astfel de sacrificii îi plac lui Dumnezeu! (Scrisoarea către Evrei 13, 16)

  • Iacób, slujitorul lui Dumnezeu şi al Domnului Isus Cristos, către cele douăsprezece triburi care trăiesc în diaspora: Salutare! (Scrisoarea sf. apostol Iacób 1, 1)

  • Dacă îi lipseşte cuiva dintre voi înţelepciunea, să o ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor cu generozitate şi fără mustrare, şi i se va da, (Scrisoarea sf. apostol Iacób 1, 5)


"Reze, reze! Quem muito reza se salva e salva os outros." São Padre Pio de Pietrelcina