Mosaico decorativo

Found 3800 Results for: Dar

  • Domnul să-şi înalţe faţa spre tine şi să-ţi dăruiască pacea!›. (Cartea Numerilor 6, 26)

  • Atunci căpeteniile lui Israél, capii caselor părinţilor lor, au adus daruri. Aceştia erau căpeteniile triburilor care au asistat la recensământ. (Cartea Numerilor 7, 2)

  • Ei şi-au adus darul înaintea Domnului: şase care acoperite şi doisprezece boi: un car pentru două căpetenii şi un bou de fiecare căpetenie; şi le-au adus înaintea cortului. (Cartea Numerilor 7, 3)

  • Căpeteniile au adus pentru dedicarea altarului, în ziua ungerii sale, şi şi-au prezentat darurile înaintea altarului. (Cartea Numerilor 7, 10)

  • Domnul i-a zis lui Moise: ,,Căpeteniile să vină câte una pe zi ca să-şi aducă darul pentru dedicarea altarului!”. (Cartea Numerilor 7, 11)

  • Cel ce şi-a adus darul în prima zi a fost Nahşón, fiul lui Aminadáb, din tribul lui Iúda. (Cartea Numerilor 7, 12)

  • şi, pentru jertfa de împăcare, doi boi, cinci berbeci, cinci ţapi, cinci miei de un an. Acesta a fost darul lui Nahşón, fiul lui Aminadáb. (Cartea Numerilor 7, 17)

  • A doua zi şi-a adus darul Netaneél, fiul lui Ţuár, căpetenia lui Isahár. (Cartea Numerilor 7, 18)

  • şi, pentru jertfa de împăcare, doi boi, cinci berbeci, cinci ţapi, cinci miei de un an. Acesta a fost darul lui Natanaél, fiul lui Ţuár. (Cartea Numerilor 7, 23)

  • şi, pentru jertfa de împăcare, doi boi, cinci berbeci, cinci ţapi, cinci miei de un an. Acesta a fost darul lui Elíab, fiul lui Helón. (Cartea Numerilor 7, 29)

  • şi, pentru jertfa de împăcare, doi boi, cinci berbeci, cinci ţapi, cinci miei de un an. Acesta a fost darul lui Eliţúr, fiul lui Şedeúr. (Cartea Numerilor 7, 35)

  • şi, pentru jertfa de împăcare, doi boi, cinci berbeci, cinci ţapi, cinci miei de un an. Acesta a fost darul lui Şelumiél, fiul lui Ţurişadái. (Cartea Numerilor 7, 41)


"O homem sem Deus é um ser mutilado". São Padre Pio de Pietrelcina