Found 23 Results for: Crezi
Isus a auzit că l-au dat afară şi, întâlnindu-l, i-a zis: „Crezi tu în Fiul Omului?”. (Evanghelia după sf. Ioan 9, 35)
şi oricine trăieşte şi crede în mine nu va muri în veci. Crezi tu aceasta?”. (Evanghelia după sf. Ioan 11, 26)
Nu crezi că eu sunt în Tatăl şi Tatăl este în mine? Cuvintele pe care vi le spun nu le spun de la mine; dar Tatăl, care rămâne în mine, face lucrările sale. (Evanghelia după sf. Ioan 14, 10)
a Câteva manuscrise introduc v. 37: „Atunci Fílip i-a spus: «Dacă crezi din toată inima, vei fi mântuit». Iar el a răspuns: «Cred că Isus Cristos este Fiul lui Dumnezeu»”. Nu apare în manuscrisele vechi până în sec. al VI-lea d.C. (Faptele Apostolilor 8, 37)
Dar tu să nu-i crezi, căci mai bine de patruzeci de-ai lor s-au legat cu blestem să nu mănânce şi să nu bea până nu-l vor ucide. (Faptele Apostolilor 23, 21)
Crezi în profeţi, rege Agrípa? Ştiu că tu crezi”. (Faptele Apostolilor 26, 27)
Dar tu, omule care îi judeci pe cei care săvârşesc acestea, dar le practici şi tu, crezi că vei scăpa de judecata lui Dumnezeu? (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 2, 3)
tu, care te crezi călăuza orbilor, lumina celor [aflaţi] în întuneric, (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 2, 19)
Într-adevăr, dacă îl mărturiseşti cu gura ta pe Domnul Isus şi crezi în inima ta că Dumnezeu l-a înviat din morţi, vei fi mântuit, (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 10, 9)
Tu, însă, rămâi statornic în cele pe care le-ai învăţat şi în care crezi, ştiind de la cine le-ai învăţat! (Scrisoarea a doua sf. apostol Paul către Timotéi 3, 14)
Tu crezi că este un singur Dumnezeu? Bine faci! Şi diavolii cred şi se cutremură. (Scrisoarea sf. apostol Iacób 2, 19)