Mosaico decorativo

Found 2774 Results for: Copiii Lui Dumnezeu

  • Rugăciunea lui şi cum l-a înduplecat pe Dumnezeu, toate păcatele şi infidelităţile lui, locurile unde a construit înălţimi şi a aşezat Aşére şi idoli înainte de a se umili, iată-le scrise între Faptele lui Hozai! (Cartea a doua a Cronicilor 33, 19)

  • Au mers la marele preot Hilchía şi au dat argintul adus în casa lui Dumnezeu (pe care-l adunaseră levíţii care păzeau pragul) de la Manáse şi Efraím, de la tot restul lui Israél, de la întregul Iúda, din Beniamín şi de la locuitorii Ierusalímului. (Cartea a doua a Cronicilor 34, 9)

  • Şi i-a făcut pe toţi cei care se aflau în Ierusalím [să consimtă]. Iar toţi locuitorii Ierusalímului au făcut după alianţa lui Dumnezeu, Dumnezeul părinţilor lor. (Cartea a doua a Cronicilor 34, 32)

  • Căpeteniile lui au dat de bună voie poporului, preoţilor şi levíţilor: Hilchía, Zaharía şi Iehiél, conducătorii casei lui Dumnezeu; au dat preoţilor pentru jertfa de Paşti două mii şase sute de miei şi trei sute de boi. (Cartea a doua a Cronicilor 35, 8)

  • [Néco] a trimis mesageri la [Iosía] să-i spună: „Ce este între mine şi tine, rege al lui Iúda? Nu împotriva ta vin astăzi, ci împotriva casei cu care sunt în război. Dumnezeu mi-a spus să mă grăbesc. Nu te împotrivi lui Dumnezeu, care este cu mine, ca să nu te nimicească! (Cartea a doua a Cronicilor 35, 21)

  • Dar Iosía nu s-a întors dinaintea lui, ci a căutat să lupte împotriva lui, fără să asculte de cuvintele lui Néco, care erau de la Dumnezeu, şi a venit să lupte în Valea Meghído. (Cartea a doua a Cronicilor 35, 22)

  • S-a răzvrătit chiar împotriva regelui Nabucodonosór, care l-a făcut să jure pe Dumnezeu. Şi-a înţepenit grumazul şi şi-a împietrit inima, ca să nu se întoarcă la Domnul Dumnezeul lui Israél. (Cartea a doua a Cronicilor 36, 13)

  • Dar ei şi-au bătut joc de trimişii lui Dumnezeu, i-au dispreţuit cuvintele şi i-au luat în râs pe profeţii lui, până când a venit mânia Domnului asupra poporului său şi nu a mai fost leac. (Cartea a doua a Cronicilor 36, 16)

  • Au ars casa lui Dumnezeu, au dărâmat zidul Ierusalímului; au ars în foc toate clădirile sale şi a nimicit toate obiectele sale preţioase. (Cartea a doua a Cronicilor 36, 19)

  • Pe toţi cei care au rămas în orice loc unde locuiesc ca străini, oamenii locului să îi ajute cu argint, aur, bunuri şi cu animale, pe lângă darurile de bunăvoie pentru casa lui Dumnezeu care este în Ierusalím!»”. (Cartea lui Ésdra 1, 4)

  • Capii părinteşti ai lui Iúda şi ai lui Beniamín, preoţii şi levíţii, toţi aceia al căror duh l-a trezit Dumnezeu s-au sculat să meargă să zidească templul lui Dumnezeu care este la Ierusalím. (Cartea lui Ésdra 1, 5)

  • Unii dintre capii părinteşti, când au venit la casa Domnului, care este în Ierusalím, au oferit de bunăvoie pentru casa lui Dumnezeu ca să fie refăcută la locul ei. (Cartea lui Ésdra 2, 68)


"O Senhor se comunica conosco à medida que nos libertamos do nosso apego aos sentidos, que sacrificamos nossa vontade própria." São Padre Pio de Pietrelcina