Mosaico decorativo

Found 828 Results for: Conducerea Lui Moise

  • Înjunghiaţi Paştele, sfinţiţi-vă şi pregătiţi pentru fraţii voştri ca să facă după cuvântul Domnului [rostit] prin Moise!”. (Cartea a doua a Cronicilor 35, 6)

  • Au pus deoparte arderea de tot ca să le dea grupelor caselor părinteşti ale fiilor poporului ca să le aducă Domnului după cum este scris în cartea lui Moise. Tot aşa au făcut şi cu boii. (Cartea a doua a Cronicilor 35, 12)

  • S-au ridicat Iósue, fiul lui Ioţadác, cu fraţii săi preoţi şi Zorobabél, fiul lui Şeáltiél, cu fraţii săi şi au zidit altarul Dumnezeului lui Israél ca să aducă pe el arderi de tot după cum este scris în legea lui Moise, omul lui Dumnezeu. (Cartea lui Ésdra 3, 2)

  • I-au pus pe preoţi după grupele lor şi pe levíţi după împărţirile lor, pentru slujirea lui Dumnezeu la Ierusalím, după cum este scris în cartea lui Moise. (Cartea lui Ésdra 6, 18)

  • el, Ésdra, a venit din Babilón. Era un scrib priceput în legea lui Moise, pe care o dăduse Domnul Dumnezeul lui Israél. Regele i-a dat – pentru că mâna Domnului Dumnezeului său era deasupra lui – tot ceea ce a dorit. (Cartea lui Ésdra 7, 6)

  • Ne-am purtat cu răutate împotriva ta şi nu am păzit poruncile, hotărârile şi judecăţile pe care i le-ai dat lui Moise, slujitorul tău. (Cartea lui Nehemía 1, 7)

  • Aminteşte-ţi de cuvintele pe care i le-ai spus lui Moise, slujitorul tău: «Dacă veţi fi infideli, vă voi împrăştia printre popoare. (Cartea lui Nehemía 1, 8)

  • Tot poporul s-a adunat ca un singur om în piaţa care era înaintea Porţii Apelor şi i-au zis lui Ésdra, secretarul, să aducă el Cartea Legii lui Moise pe care Domnul a poruncit-o Israélului. (Cartea lui Nehemía 8, 1)

  • Au găsit scris în lege că Domnul poruncise prin Moise ca fiii lui Israél să locuiască în corturi în timpul sărbătorii din luna a şaptea. (Cartea lui Nehemía 8, 14)

  • Le-ai făcut cunoscută [ziua] ta cea sfântă de sabát, le-ai dat porunci, hotărâri şi lege prin Moise, slujitorul tău. (Cartea lui Nehemía 9, 14)

  • s-au strâns alături de fraţii lor, nobilii lor. S-au legat cu blestem şi cu jurământ că vor umbla în legea lui Dumnezeu care a fost dată prin Moise, slujitorul lui Dumnezeu, şi că vor păzi şi vor împlini toate poruncile Domnului Dumnezeului nostru, judecăţile şi hotărârile lui; (Cartea lui Nehemía 10, 30)

  • În ziua aceea, s-a citit din cartea lui Moise în auzul poporului şi s-a găsit scris în ea că cei din Amón şi din Moáb nu pot să intre niciodată în adunarea lui Dumnezeu, (Cartea lui Nehemía 13, 1)


"No juízo final daremos contas a Deus até de uma palavra inútil que tenhamos dito." São Padre Pio de Pietrelcina