Mosaico decorativo

Found 2631 Results for: Adam și Eva Sunt Create

  • Aceştia sunt oamenii din provincie care au urcat din captivitatea exilului unde îi deportase în Babilón Nabucodonosór, regele Babilónului. Ei s-au întors la Ierusalím şi în Iúda, fiecare în cetatea lui. (Cartea lui Ésdra 2, 1)

  • Aceştia sunt cei care au plecat din Tel-Mélah, din Tel-Harşá, din Cherúb-Adón şi din Imér şi care nu au putut să-şi facă cunoscută casa lor părintească şi descendenţa lor dacă erau din Israél. (Cartea lui Ésdra 2, 59)

  • Apoi le-am zis astfel: «Care sunt numele oamenilor care construiesc casa aceasta?»”. (Cartea lui Ésdra 5, 4)

  • Le-am cerut şi numele lor ca să ţi le facem cunoscute, ca să scriem numele oamenilor care sunt în fruntea lor. (Cartea lui Ésdra 5, 10)

  • Să li se dea ceea ce au nevoie: viţei, berbeci şi miei pentru arderile de tot pentru Dumnezeul cerurilor, grâu, sare, vin şi untdelemn, după cuvântul preoţilor care sunt în Ierusalím: să li se dea zi de zi, după necesitatea fiecărei zile, (Cartea lui Ésdra 6, 9)

  • Aceştia sunt capii părinteşti şi genealogiile lor care au urcat cu mine în timpul domniei lui Artaxérxes, regele din Babilón. (Cartea lui Ésdra 8, 1)

  • dintre fiii lui Adónicám, cei din urmă, ale căror nume sunt acestea: Elifélet, Ieiél şi Şemáia şi, cu ei, şaizeci de bărbaţi; (Cartea lui Ésdra 8, 13)

  • Mi-a fost ruşine să-i cer regelui armată şi călăreţi ca să ne ajute împotriva duşmanului pe cale, căci îi spusesem regelui: „Mâna Dumnezeului nostru este spre binele celor care îl caută, iar puterea şi mânia lui sunt împotriva celui care îl abandonează”. (Cartea lui Ésdra 8, 22)

  • Apoi le-am zis: „Voi sunteţi consacraţi Domnului şi obiectele sunt consacrate; aurul şi argintul sunt dăruite Domnului Dumnezeului părinţilor voştri. (Cartea lui Ésdra 8, 28)

  • Ei mi-au răspuns: „Cei care au rămas din captivitate sunt acolo, în provincie; sunt în mare necaz şi ruşine: zidurile Ierusalímului sunt dărâmate şi porţile sale sunt arse de foc”. (Cartea lui Nehemía 1, 3)

  • Ei sunt slujtorii tăi şi poporul tău pe care l-ai răscumpărat prin puterea ta cea mare şi cu braţul tău puternic. (Cartea lui Nehemía 1, 10)

  • I-am răspuns regelui: „Să trăiască regele în veci! Cum să nu am faţa tristă când cetatea în care sunt mormintele părinţilor mei este pustiită şi porţile ei sunt mistuite de foc?”. (Cartea lui Nehemía 2, 3)


"Uma só coisa é necessária: estar perto de Jesus". São Padre Pio de Pietrelcina