Found 153 Results for: 9
(Lc 9,49-50) Ioan i-a zis: „Învăţătorule, am văzut pe unul care scotea diavoli în numele tău şi i-am interzis, pentru că nu ne urmează”. (Evanghelia după sf. Marcu 9, 38)
(Mt 18,6-9; Lc 17,1-2) Oricine scandalizează pe unul dintre aceştia mai mici care cred în mine, ar fi [mai] bine pentru el dacă i s-ar lega de gât o piatră de moară trasă de măgar şi ar fi aruncat în mare. (Evanghelia după sf. Marcu 9, 42)
(Mt 19,1-9) Ridicându-se de acolo, a plecat în ţinuturile Iudeii, dincolo de Iordán, iar mulţimile au venit împreună din nou în jurul lui. Şi iarăşi, după cum îi era obiceiul, le învăţa. (Evanghelia după sf. Marcu 10, 1)
(Mt 19,13-15; Lc 18,15-17) Îi aduceau copii ca să-i atingă, dar discipolii îi certau. (Evanghelia după sf. Marcu 10, 13)
(Mt 19,16-30; Lc 18,18-30) Când pleca la drum, un om a venit în fugă şi, îngenunchind, l-a întrebat: „Învăţătorule bun, ce trebuie să fac ca să moştenesc viaţa veşnică?”. (Evanghelia după sf. Marcu 10, 17)
(Mt 20,17-19; Lc 18,31-34) Erau pe drum, urcând spre Ierusalím, iar Isus mergea înaintea lor. Ei erau uimiţi, iar cei care veneau în urmă erau cuprinşi de teamă. Luându-i din nou pe cei doisprezece, a început să le vorbească despre cele ce aveau să i se întâmple: (Evanghelia după sf. Marcu 10, 32)
(Mt 20,29-34; Lc 22,24-27) Când au auzit, cei zece au fost cuprinşi de indignare faţă de Iacób şi Ioan. (Evanghelia după sf. Marcu 10, 41)
(Mt 20,29-39; Lc 18,35-43) Şi au venit la Ierihón. Ieşind din Ierihón cu discipolii săi şi cu o mulţime numeroasă, un cerşetor orb, Bartiméu, fiul lui Timéu, stătea lângă drum. (Evanghelia după sf. Marcu 10, 46)
(Mt 21,1-16; Lc 19,28-40; In 12,12-16) Când s-au apropiat de Ierusalím, la Betfaghé şi Betánia, lângă Muntele Măslinilor, a trimis doi dintre discipolii săi (Evanghelia după sf. Marcu 11, 1)
(Mt 21,18-19) În ziua următoare, ieşind ei din Betánia, lui [Isus] i s-a făcut foame. (Evanghelia după sf. Marcu 11, 12)
(Mt 21,12-17; Lc 19,45-48; In 2,13-22) Apoi au venit la Ierusalím şi intrând în templu, a început să-i alunge pe cei care vindeau şi cumpărau în templu, a răsturnat mesele schimbătorilor de bani şi scaunele vânzătorilor de porumbei. (Evanghelia după sf. Marcu 11, 15)
(Mt 21,33-46; Lc 20,9-19) Şi a început să le vorbească în parabole: „Un om a plantat o vie, a înconjurat-o cu un gard, a săpat un teasc şi a construit un turn. Apoi a dat-o în arendă unor viticultori şi a plecat într-o călătorie. (Evanghelia după sf. Marcu 12, 1)