Found 26382 Results for: Şi
Toţi cei care au căzut în ziua aceea, bărbaţi şi femei, au fost douăsprezece mii, toţi oameni din Ái. (Cartea lui Iósue 8, 25)
Iósue nu şi-a tras mâna cu care întinsese suliţa până când au fost daţi nimicirii toţi locuitorii din Ái. (Cartea lui Iósue 8, 26)
Doar animalele şi prada cetăţii le-a ţinut Israél pentru sine, după cuvântul Domnului pe care-l poruncise lui Iósue. (Cartea lui Iósue 8, 27)
Iósue a ars [cetatea] Ái şi a făcut din ea pentru totdeauna un morman de dărâmături, până în ziua de azi. (Cartea lui Iósue 8, 28)
Pe regele din Ái l-a spânzurat de un copac până spre seară. La apusul soarelui, Iósue a poruncit să coboare cadavrul său de pe copac şi să-l arunce lângă poarta cetăţii. Şi au ridicat peste el un morman mare de pietre [care a rămas] până în ziua de azi. (Cartea lui Iósue 8, 29)
aşa cum le poruncise Moise, slujitorul Domnului, fiilor lui Israél, şi cum este scris în cartea legii lui Moise: un altar din pietre întregi care nu fuseseră atinse de lamă de fier. Au adus pe el arderi de tot Domnului şi jertfe de împăcare. (Cartea lui Iósue 8, 31)
Tot Israélul, bătrânii, scribii şi judecătorii lui stăteau de o parte şi de alta a arcei, înaintea preoţilor levíţi care duceau arca alianţei Domnului – atât străinul, cât şi băştinaşul – jumătate dintre ei în dreptul muntelui Garizím şi jumătate în dreptul muntelui Ébal, după cum poruncise Moise, slujitorul Domnului, ca să binecuvânteze poporul lui Israél, la început. (Cartea lui Iósue 8, 33)
După acestea, [Iósue] a citit toate cuvintele legii, binecuvântarea şi blestemul, după cum este scris în Cartea Legii. (Cartea lui Iósue 8, 34)
Nu a rămas niciun cuvânt din tot ce poruncise Moise pe care Iósue să nu-l fi citit în faţa întregii adunări a lui Israél, în faţa femeilor, copiilor şi străinilor care mergeau în mijlocul lor. (Cartea lui Iósue 8, 35)
Când au auzit toţi regii care sunt dincoace de Iordán, pe munte, pe câmpie şi pe toată coasta Mării celei Mari, până în dreptul Libánului – hetéii, amoréii, canaaneénii, ferezéii, hevéii şi iebuséii – (Cartea lui Iósue 9, 1)
s-au adunat împreună printr-o înţelegere ca să lupte împotriva lui Iósue şi împotriva lui Israél. (Cartea lui Iósue 9, 2)
Locuitorii din Gabaón au auzit ce făcuse Iósue [cetăţilor] Ierihón şi Ái. (Cartea lui Iósue 9, 3)