Mosaico decorativo

Found 26382 Results for: Şi

  • Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „La sfârșitul celor patruzeci de ani îi voi aduna pe egipténi dintre popoarele unde au fost împrăștiați. (Cartea profetului Ezechiél 29, 13)

  • Voi întoarce captivitatea egipténilor și-i voi face să se întoarcă în ținutul Patrós, în țara lor de origine, și vor fi acolo un regat neînsemnat. (Cartea profetului Ezechiél 29, 14)

  • Va fi cel mai neînsemnat dintre regate și nu se va mai ridica peste neamuri; îl voi micșora, ca să nu mai domine peste neamuri. (Cartea profetului Ezechiél 29, 15)

  • Nu vor mai fi pentru casa lui Israél de încredere, amintind de nelegiuire când se întorc după el. Și vor ști că eu sunt Domnul Dumnezeu”. (Cartea profetului Ezechiél 29, 16)

  • În anul al douăzeci și șaptelea, în [ziua] întâi a lunii întâi, a fost cuvântul Domnului către mine: (Cartea profetului Ezechiél 29, 17)

  • „Fiul omului, Nabucodonosór a făcut ca armata lui să împlinească o lucrare mare împotriva Tírului. Orice cap a fost ras și orice umăr, jupuit. Dar nu a avut răsplată pentru el și nici pentru armata lui de la Tir pentru lucrarea pe care a făcut-o împotriva lui”. (Cartea profetului Ezechiél 29, 18)

  • De aceea, aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Iată, eu îi dau țara Egiptului lui Nabucodonosór, regele din Babilón! El îi va lua bogăția, o va face pradă și o va jefui și va fi răsplată pentru armata lui. (Cartea profetului Ezechiél 29, 19)

  • În ziua aceea, voi face să încolțească o putere pentru casa lui Israél și îți voi da să ți se deschidă gura în mijlocul lor, iar ei vor cunoaște că eu sunt Domnul”. (Cartea profetului Ezechiél 29, 21)

  • „Fiul omului, profeţeşte și spune! Așa spune Domnul Dumnezeu: «Gemeți! Ah, ce zi!». (Cartea profetului Ezechiél 30, 2)

  • Vine sabia în Egipt și tulburare în Cuș când vor cădea străpunși în Egipt, vor lua bogățiile lui și vor dărâma temeliile sale. (Cartea profetului Ezechiél 30, 4)

  • Cuș, Put, Lud, toată Arábia, Cub şi fiii ţării [care au făcut] alianță cu ei vor cădea de sabie”. (Cartea profetului Ezechiél 30, 5)

  • Așa spune Domnul: „Cei care sprijină Egiptul vor cădea și va coborî mândria puterii lui. Din Migdól și Siéne vor cădea în el de sabie – oracolul Domnului Dumnezeu. (Cartea profetului Ezechiél 30, 6)


"A prática das bem-aventuranças não requer atos de heroísmo, mas a aceitação simples e humilde das provações." São Padre Pio de Pietrelcina