Found 27 Results for: întristat

  • Moise a spus aceste lucruri tuturor fiilor lui Israél şi poporul s-a întristat mult. (Cartea Numerilor 14, 39)

  • „Îmi pare rău că l-am pus pe Saul rege. A încetat să mă urmeze şi nu a împlinit cuvintele mele”. Samuél s-a întristat şi a strigat către Domnul toată noaptea. (Cartea întâi a lui Samuél 15, 11)

  • Ionatán s-a ridicat de la masă aprins de mânie. Nu a mâncat nimic în a doua zi a lunii noi, căci era întristat din cauza lui Davíd şi tatăl său îl umilise. (Cartea întâi a lui Samuél 20, 34)

  • Davíd s-a întristat că Dumnezeu l-a lovit pe Uzá şi a dat acelui loc numele de Péreţ-Uzá, care este până azi. (Cartea a doua a lui Samuél 6, 8)

  • Slujitoarele şi eunucii Estérei au venit şi i-au adus la cunoştinţă, iar regina s-a întristat foarte mult. A trimis haine ca să-l îmbrace pe Mardohéu şi să ia sacul de pe el, dar el nu a acceptat. (Cartea Estérei 5, 4)

  • Demétrios a auzit aceste lucruri, s-a întristat şi a zis: (Cartea întâi a Macabéilor 10, 22)

  • Regele Alexándru a auzit, s-a întristat foarte mult şi s-a întors la Antiohía. (Cartea întâi a Macabéilor 10, 68)

  • S-a auzit la Róma şi până în Spárta că Ionatán murise şi s-au întristat foarte mult. (Cartea întâi a Macabéilor 14, 16)

  • În [timpul] vieţii sale l-a văzut şi s-a bucurat, iar la moartea lui nu s-a întristat. (Cartea lui Ben Siráh (=Ecleziasticul) 30, 5)

  • Căci ca pe o femeie părăsită şi cu sufletul întristat te cheamă Domnul, ca pe femeia care din tinereţe fusese repudiată, zice Dumnezeul tău. (Cartea profetului Isaía 54, 6)

  • Dar ei s-au revoltat şi l-au întristat pe Duhul său cel Sfânt; el s-a întors împotriva lor ca duşman şi el însuşi a luptat împotriva lor. (Cartea profetului Isaía 63, 10)

  • L-ați uitat pe Dumnezeul cel veșnic care v-a hrănit și ați întristat Ierusalímul care v-a crescut. (Cartea profetului Barúh 4, 8)


“Não há nada mais inaceitável do que uma mulher caprichosa, frívola e arrogante, especialmente se é casada. Uma esposa cristã deve ser uma mulher de profunda piedade em relação a Deus, um anjo de paz na família, digna e agradável em relação ao próximo.” São Padre Pio de Pietrelcina