Found 1561 Results for: Înaintea
Ele vor bea, se vor clătina şi îşi vor ieşi din minţi înaintea sabiei pe care eu o voi trimite între ele! (Cartea profetului Ieremía 25, 16)
iar locuinţele paşnice sunt reduse la tăcere înaintea mâniei aprinse a Domnului. (Cartea profetului Ieremía 25, 37)
În acelaşi an, la începutul domniei lui Sedecía, regele lui Iúda, în anul al patrulea, în luna a cincea, Ananía, fiul lui Azúr, profetul care este din Gabaón, mi-a zis în casa Domnului, înaintea preoţilor şi a întregului popor: (Cartea profetului Ieremía 28, 1)
Atunci i-a spus Ieremía, profetul, lui Ananía, profetul, înaintea preoţilor şi înaintea întregului popor care stăteau în casa Domnului. (Cartea profetului Ieremía 28, 5)
profeţii care au fost înaintea mea şi înaintea ta din vechime au profeţit la multe popoare şi la regate mari despre război, despre nenorocire şi despre ciumă. (Cartea profetului Ieremía 28, 8)
Fiii lui vor fi ca altădată, adunarea lui va fi stabilă înaintea mea; îi voi pedepsi pe toţi cei care îi oprimă. (Cartea profetului Ieremía 30, 20)
Dacă vor înceta aceste legi dinaintea mea – oracolul Domnului –, şi descendenţa lui Israél va înceta să mai fie un neam înaintea mea în toate zilele. (Cartea profetului Ieremía 31, 36)
Apoi, înaintea lor, i-am poruncit lui Barúh: (Cartea profetului Ieremía 32, 13)
Nici pentru preoţii levíţi nu va lipsi om care să fie înaintea mea să aducă ardere de tot şi să ardă tămâie, [să aducă] ofrande şi jertfă în toate zilele”. (Cartea profetului Ieremía 33, 18)
„Oare nu ai văzut ceea ce a vorbit poporul acesta: «Cele două familii pe care le alesese Domnul, le-a respins» şi l-a dispreţuit pe poporul meu ca să nu mai fie un neam înaintea lor?”. (Cartea profetului Ieremía 33, 24)
ci vei muri în pace şi, cum au ars mirodenii pentru părinţii tăi regii de mai înainte, care au fost înaintea ta, tot aşa vor arde şi pentru tine ‹Vai, stăpâne!› şi vor jeli pentru tine, căci cuvântul [acesta] eu l-am zis»” – oracolul Domnului. (Cartea profetului Ieremía 34, 5)
Îi voi da pe oamenii care au încălcat alianţa mea şi nu au împlinit cuvintele înţelegerii pe care au încheiat-o înaintea mea [prin ritul] viţelului pe care l-au tăiat în două şi au trecut printre bucăţile lui, (Cartea profetului Ieremía 34, 18)