Found 1488 Results for: Împotriva
Regele din Arád, un canaanean care locuia la sud, a auzit că Israél vine pe drumul Atarím. El s-a luptat împotriva lui Israél şi a luat prizonieri dintre ei. (Cartea Numerilor 21, 1)
A vorbit împotriva lui Dumnezeu şi împotriva lui Moise: „Pentru ce ne-aţi scos din Egipt, ca să murim în pustiu? Căci nu este nici pâine, nici apă şi ni s-a scârbit sufletul de această hrană mizerabilă”. (Cartea Numerilor 21, 5)
Atunci Domnul a trimis împotriva poporului şerpi veninoşi: au muşcat poporul şi a murit multă lume în Israél. (Cartea Numerilor 21, 6)
Poporul a venit la Moise şi i-a zis: „Am păcătuit, căci am vorbit împotriva Domnului şi împotriva ta. Roagă-te Domnului ca să îndepărteze de la noi şerpii!”. Şi Moise s-a rugat pentru popor. (Cartea Numerilor 21, 7)
Dar Sihón nu i-a dat voie lui Israél să treacă prin ţinutul lui. Sihón a strâns tot poporul şi a ieşit înaintea lui Israél, în pustiu. A venit la Iáhaţ şi s-a luptat împotriva lui Israél. (Cartea Numerilor 21, 23)
Căci Heşbón era o cetate a lui Sihón, regele amoréilor care se luptase înainte împotriva regelui din Moáb şi-i luase toată ţara din mâna lui, până la Arnón. (Cartea Numerilor 21, 26)
S-au întors şi au urcat pe drumul spre Basán. Og, regele din Basán, le-a ieşit înainte cu tot poporul lui ca să lupte împotriva lor la Edréi. (Cartea Numerilor 21, 33)
Îngerul Domnului i-a zis: „Pentru ce ţi-ai bătut măgăriţa de trei ori? Iată, eu am ieşit ca să-ţi stau împotrivă, căci drumul duce spre prăpastie înaintea mea. (Cartea Numerilor 22, 32)
Magie nu este împotriva lui Iacób, nici vrăjitorie împotriva lui Israél. Ca atunci când s-a spus despre Iacób şi Israél: «Ce [lucruri mari] a făcut Dumnezeu!». (Cartea Numerilor 23, 23)
Dumnezeu l-a scos din Egipt şi este pentru el ca şi coarnele bivolului. El devorează popoarele care se ridică împotriva lui, le sfărâmă oasele şi le frânge săgeţile. (Cartea Numerilor 24, 8)
Bálac s-a aprins de mânie împotriva lui Balaám; a bătut din palme şi i-a zis lui Balaám: „Eu te-am chemat să-mi blestemi duşmanii; şi iată că de trei ori tu i-ai binecuvântat! (Cartea Numerilor 24, 10)
Israél s-a atașat de Báal-Peór şi Domnul s-a aprins de mânie împotriva lui Israél. (Cartea Numerilor 25, 3)