Mosaico decorativo

Found 3391 Results for: Îmi

  • Datorită ei, cei din vechime au primit o bună mărturie. (Scrisoarea către Evrei 11, 2)

  • Prin credinţă, Enóh a fost înălţat ca să nu vadă moartea şi nu a fost găsit pentru că Dumnezeu îl înălţase. Înainte de înălţarea lui, el a primit mărturie că era plăcut înaintea lui Dumnezeu. (Scrisoarea către Evrei 11, 5)

  • Prin credinţă, şi Sára, deşi sterilă şi trecută de vârstă, a primit puterea de a zămisli un fiu, pentru că l-a considerat demn de încredere pe cel care făcuse promisiunea. (Scrisoarea către Evrei 11, 11)

  • Toţi aceştia au murit în credinţă, fără să fi primit promisiunile, dar le-au văzut şi le-au salutat de departe, mărturisind că sunt străini şi călători pe pământ. (Scrisoarea către Evrei 11, 13)

  • Prin credinţă, Abrahám l-a adus ca jertfă pe Isáac atunci când a fost pus la încercare; şi era să-l jertfească pe singurul născut, el care primise cu bucurie promisiunile, (Scrisoarea către Evrei 11, 17)

  • Prin credinţă, a celebrat Paştele şi stropirea cu sânge, pentru ca Nimicitorul primilor născuţi să nu se atingă de ei. (Scrisoarea către Evrei 11, 28)

  • Prin credinţă, Raháb, desfrânata, nu a pierit împreună cu cei necredincioşi, deoarece a primit spionii cu pace. (Scrisoarea către Evrei 11, 31)

  • Alţii, apoi, au primit batjocură şi biciuire, ba chiar lanţuri şi închisoare; (Scrisoarea către Evrei 11, 36)

  • Dar toţi aceştia, primind [o bună] mărturie pentru credinţa lor, n-au primit promisiunea, (Scrisoarea către Evrei 11, 39)

  • Dar dacă voi sunteţi fără disciplina de care toţi au parte, sunteţi fii nelegitimi, nu fii adevăraţi. (Scrisoarea către Evrei 12, 8)

  • [Primii] ne pedepseau doar pentru puţine zile, după cum li se părea lor că e bine, dar el o face în folosul nostru, ca să avem parte de sfinţenia lui. (Scrisoarea către Evrei 12, 10)

  • Căci voi ştiţi că, după aceea, voind să moştenească binecuvântarea, a fost exclus şi nu a putut schimba hotărârea, deşi o cerea cu lacrimi. (Scrisoarea către Evrei 12, 17)


"Agradeça sempre ao Pai eterno por sua infinita misericórdia". São Padre Pio de Pietrelcina